Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” îi invită pe copiii cu vârste cuprinse între 9 și 14 ani la o călătorie fascinantă prin lumea reptilelor, în cadrul modulului „Studiul reptilelor” al Școlii de vară.
Reptilele sunt primul grup de vertebrate care au colonizat cu adevărat uscatul în urmă cu mai bine de 300 de milioane de ani, devenind complet independente de mediul acvatic. Deși aceste animale reprezintă în prezent doar o fracțiune din diversitatea faunistică a Terrei, oamenii le-au privit întotdeauna cu fascinație și, uneori, cu frică, considerându-le personificarea răului.
Dr. Tiberiu Săhlean, vă invită la Muzeul de Istorie Naturala “Grigore Antipa” la o călătorie fascinantă prin lumea reptilelor, precum și la o plimbare în timp, pentru a descoperi originea și evoluția lor. Ne vom delecta atât cu „monștri” din epoci de mult apuse, cât și cu cei care încă mai trăiesc printre noi, ca veritabile „fosile vii”. Ne vom plimba prin muzeu admirând țestoase, șopârle, șerpi și crocodili care populează locuri exotice și vom afla cât de periculoase sunt, cu adevărat, aceste animale. Și, nu în ultimul rând, vom încerca să răspundem la întrebări care ne captivează pe toți: „Care este cel
mai mare sau mai periculos șarpe din lume?”, „Cât de mare poate crește un crocodil?”, „Dinozaurii erau reptile?”, precum și multe altele.
Înscrierile se pot face pe adresa de e-mail: info@antipa.ro sau la numărul de telefon 021.305.60.31, în limita a 15 locuri/modul.
Detalii: www.antipa.ro și pe pagina de Facebook a Muzeului de Istorie Naturală „Grigore Antipa”.
Informaţii suplimentare despre programe: Florentina Purdescu, șef birou Relații Publice, Marketing Cultural și Programe Educaționale, e-mail: florentinap@antipa.ro, tel: 0729.074.127.