Pornind de la dorința de a oferi și altora gustul bun și autentic al prăjiturilor de casă, și de la premisa că nu doar profitul contează, Cătălina David a deschis o afacere cu ”adevărat dulce”, într-un spațiu micuț de pe strada Stoian Militarul, din sectorul 4 al Capitalei.
Un punct de lucru unde, în spatele frigiderului cu prăjituri și torturi delicioase, se găsește laboratorul business-ului de familie, afacere dezvoltată de mama Cătălinei și de ea și susținută financiar, la început, de tată.
Fratele Cătălinei ajută, și el, cu livrarea produselor.
”O afacere de familie, în care am pus mult suflet, iar un client fericit și mulțumit este mai important pentru noi decât profitul de la sfâșitul lunii. Am avut nopți în care nu m-am putut odihni de grija unei comenzi. Dar am avut și multe momente senzaționale, când clienții au sunat seara, după petrecere, pentru a ne mulțumi pentru tortul delicios care a încântat pe toată lumea. E fantastic să știi că s-au cerut mai multe porții”, ne-a spus Cătălina David, cofetarul din laboratorul ”Prăjiturel”!
Familia David a început să realizeze torturi și prăjituri – ”de la zero”. Adică de la blat (pandișpan), coji de eclere, tarte, creme, compoziții, decoruri. Și, imediat după intrarea pe piața ”dulce”, Cătălina și mama ei au fost asaltate de marii producători de semipreparate, premixuri, saci de prafuri pentru diverse creme și umpluturi. Au refuzat politicos să facă rabat de la calitate și, dacă au pornit la drum cu ideea de ”100% natural”, s-au ținut de ea.
”Ne-am gândit la toate mămicile care nu au timp sau poate nu au o pasiune pentru realizarea dulciurilor, și am vrut să oferim noi, copiilor lor, un dulce natural și bun, la fel cum ar fi fost dacă îl realizau chiar ele. Ne-am creat o bază de clienți prin recomandări, asta pentru că oricine mănâncă ceva de la ”Prăjiturel” se întoarce și a doua oară sau ne recomandă altor persoane”, ne povestește Cătălina.
”Iefin și bun” – nu există!
Însă chiar există ”natural 100%!”
”Prăjiturel” promovează ingredientele naturale – precum frișca. Însă, la cererea clientului torturile pot fi îmbrăcate și ornate cu pastă de zahăr (adusă de la cel mai bun furnizor din țară). Se pot realiza torturi tematice, figurine, flori lucrate manual. Totul într-o colaborare strânsă cofetar – client, acesta din urmă venind cu propunearea lui sau alegând din galeria foto ce dulce își dorește.
”Prețurile noastre sunt peste media pieței, dar reflectă calitatea produsului. Pentru că nu poți compara un tort realizat din ingrediente 100% naturale, cu altele ce se găsesc pe piață, la un preț mai mic.
Iar părinții știu că, atunci când vine vorba de produse de calitate, ”ieftin și bun” – nu există. Poate fi bun la gust, dar nu poate fi autentic.
Sloganul nostru este ”Adevăratul dulce” – pentru că autenticitatea unei prăjituri delicioase nu poate fi obținută decât cu ingrediente adevărate, naturale”, ne-a mai spus Cătălina.
Pentru evenimente se pot realiza și candy bar-uri delicioase. Clienții pot contacta ”Prăjiturel” și vor primi o ofertă personalizată dorințelor lor!
Toți cei care doresc să guste o prăjitură ca la mama acasă o pot face la ”Prăjiturel”, în strada Stoian Militaru 63, sector 4, București. Sau pot comanda torturi delicioase, naturale și arătoase pe site-ul laboratorului: www.prajiturel.ro (contact – catalina@prajiturel.ro sau nr. de telefon 0760.858.880).
O galerie foto poate fi vizualizată pe site, dar și pe facebook, la adresa: https://www.facebook.com/Prajiturel