Un bebeluş care cântărea aproape 6.5 kilograme la naştere a uimit un spital întreg în Pennsylvania, SUA. Medicii cred că este cel mai mare bebeluş născut la ei în maternitate, potrivit RTV.net
Addyson Gale Cessna a venit pe lume în urma unei operaţii de cezariană la spitalul Armstrong County din Kittanning, cântărind 6.3 kilograme.
Medicii de la maternitate spun că nu ţin rapoarte oficiale despre greutatea copiilor născuţi acolo, dar cred că fetiţa este cea mai mare dintre toţi bebeluşii pe care i-au avut, potrivit DailyMail.
Medicii şi mama se aşteptau să aibă în jur de 5 kilograme, aşa că a fost un şoc pentru toată lumea. La peste 6 kilograme, Addyson Gale Cessna are dublul greutăţii normale la naştere. Potrivit Guinness Wold Records, cel mai mare bebeluş la naştere, care a supravieţuit, s-a născut în Aversa, Italia, în 1955, şi cântărea 10 kilograme.