Numărul copiilor (sub 18 ani) înregistraţi în România la începutul anului 1990, de peste 6,6 milioane, a scăzut cu aproximativ 3 milioane până la începutul lui 2013, ponderea lor fiind mai mare în mediul rural, arată Strategia pentru protecţia copilului, document guvernamental publicat în Monitorul Oficial săptămâna trecută, scrie ZF.ro.
În acelaşi interval, a avut loc, pe fondul creşterii speranţei de viaţă, o schimbare a structurii demografice, astfel că, dacă în ’90 raportul era de aproximativ un copil la ceva mai mult de doi adulţi, acum este de aproximativ un copil la patru adulţi.
„Societatea treptat nu mai creşte numericeşte per ansamblu, ceea ce ţine de faptul că există mijloace contraceptive mai eficiente decât în alte vremuri. A avea copii a devenit tot mai mult o chestiune de a dori să ai copii. E o chestiune de motivaţii şi de priorităţi, sunt persoane pentru care a avea copii este mai jos în lista de priorităţi“, spune Bogdan Murgescu, istoric al economiei şi profesor al Universităţii Bucureşti.
Strategia amintită face referire şi la raportul dintre populaţiile de copii din mediile rural şi urban, semnalând o fluctuaţie semnificativă a structurii acesteia. Astfel, dacă prima jumătate a anilor ’90 este caracterizată de scăderea populaţiei de copii din rural cu aproximativ cinci procente, de la jumătatea anilor ’90 până în 2012 tendinţa s-a inversat, numărul copiilor din rural devenind mai ridicat decât în urban.
„Aşa se întâmplă când pensionarii iau decizii în România. E o inechitate între generaţii cum rar s-a mai văzut. Sunt mulţi oameni în vârstă care o duc greu, într-adevăr, dar sunt familii tinere care o duc şi mai greu, pentru că nu au avut încă şansa să acumuleze. Statul nu oferă alocaţii pentru copii, şcoala e extrem de scumpă şi costurile educaţiei sunt lăsate în grija familiei, pentru că banii daţi de stat pentru educaţie au scăzut dramatic, familia nu e încurajată să aibă copii“, a mai spus Preda.
Ponderea copiilor în total populaţie a scăzut de la un nivel aproape egal în 1990 de aproximativ 28-29% în ambele medii de rezidenţă la 16,5% în urban şi 20,2% în rural, în 2013. „Pericolul există şi nu e de neglijat. E unul dintre marile riscuri pentru România. Tocmai generaţiile dezavantajate vor trebui să lucreze mai târziu. În 2032 intră în pensie zona de «decreţei», care sunt generaţiile mari, care au dat numărul mare de copii din anii ’90, şi va fi nevoie de bani pentru pensiile lor. Vor trebui susţinuţi de aceste generaţii care sunt din ce în ce mai mici“, a adăugat Preda. Fenomenul naşterilor în rândul adolescentelor şi tinerelor rămâne în continuare îngrijorător în România, unde mai mult de un copil din zece este născut de o mamă sub 20 de ani.
În acelaşi timp, în România, rata avorturilor a fost extrem de crescută, până în 2003 frecvenţa avorturilor depăşind-o pe cea a naşterilor. Deşi rata avorturilor rămâne una ridicată, cu 52,7 cazuri raportate la 100 de naşterii vii, nivelul a scăzut de şapte ori în decursul ultimelor două decenii.
„S-a produs o mutaţie semnificativă în ceea ce priveşte scăderea natalităţii şi e probabil ca aceasta să rămână durabil mai scăzută decât nivelul necesar pentru înlocuirea la aceiaşi parametri numerici a generaţiilor“, a mai spus Murgescu. În jur de 3 milioane de cetăţeni români au părăsit ţara după revoluţie. În vreme ce populaţia în ţări ca Franţa sau Norvegia creşte ca urmare a politicilor pronatalitate şi a imigraţiei, în România situaţia este, la acest moment, fără ieşire.
Există şi tineri absolvenţi de facultăţi străine care se întorc în ţară. Ce îi determină să revină într-o economie cu perspective modeste
Dorinţa de a avea un loc de muncă cu o responsabilitate mare şi de a creşte rapid din punct de vedere profesional, începerea unei cariere într-o economie aflată în curs de dezvoltare, dar şi dorinţa de a fi alături de familie sau de a practica anumite hobby-uri sunt printre principalele motive care îi determină pe mulţi dintre tinerii care studiază la universităţi din străinătate să se întoarcă acasă.
