rezultate evaluareMinisterul Educaţiei Naţonale a centralizat datele privind rezulatele probelor susţinute în cadrul simulării naţionale pentru examenul de Bacalaureat, atât pentru elevii clasei a XI-a, cât şi pentru elevii clasei a XII-a, infomrmeaza un comunicat.

Analizele efectuate până la această dată arată că elevii clasei a XII-a au obţinut note peste 5, astfel: 52,8% la Limba română, 67,78% la Limba maternă, 42,51% la proba obligatorie a profilului (Matematică sau Istorie) şi 53,92% la proba la alegere a profilului.

Situaţia pentru clasa a XI-a se prezintă astfel: la proba de Limba română – 44,22% dintre elevi au luat note peste 5, la proba pentru Limba maternă – 62,42%, iar la proba obligatorie a profilului (Matematică sau Istorie) – 36,32%.

Scopul organizării de către MEN a simulării probelor scrise de Bacalaureat, atât pentru clasa a XI-a, cât şi pentru clasa a XII-a, este, pe de o parte, familiarizarea elevilor cu rigorile acestui tip de examen, iar pe de altă parte, de a ajuta elevii să conştientizeze nivelul de pregătire, înainte de Bacalaureat, şi de a lua măsuri în consecinţă pentru îmbunătăţirea rezultatului final. Noutăţile pe care MEN le-a adus în acest an au fost (1) includerea elevilor de clasa a XI-a în cadrul simulării şi (2) faptul că subiectele pentru probe au fost unice, la nivel naţional. Subiectele au fost diferenţiate, în funcţie de filieră, profil şi specializare, şi au fost realizate de către Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare, în conformitate cu modelele de examen publicate încă din luna noiembrie 2013 pe website-ul www.edu.ro.

Elevii clasei a XI-a nu au susţinut proba la alegere, având în vedere că aria de acoperire disciplinară în clasa a XI-a nu este similară celei de clasa a XII-a. De asemenea, elevii clasei a XI-a au susţinut proba la Istorie (proba obligatorie a profilului) în baza programei parcurse pentru clasa a XI-a, şi nu a XII-a, aşa cum se procedează în cadrul examenului naţional de Bacalaureat.

Rezultatele obţinute la simulările naţionale din anul şcolar 2013-2014 nu vor fi trecute în catalog, dar sunt analizate la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ, prin discuţii individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, şedinţe cu părinţii, precum şi la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării unor măsuri pentru îmbunătăţirea performanţelor şcolare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.