Danone România dă startul înscrierilor pentru a XII-a ediție a programului Vino Acasă la Danone care se va desfășura pe parcursul întregului an școlar.
Liderul pieței locale de iaurturi își redeschide porțile fabricii de lactate din București, cea mai performantă unitate Danone din Europa, pentru vizite educative și interactive dedicate preșcolarilor și elevilor. Copiii, alături de cadrele didactice, se vor bucura de tururi ghidate în fabrică, care vor începe în data de 23 octombrie. Aici vor descoperi procesul prin care laptele, colectat de la gospodari și fermieri români, se transformă în iaurt.
„Peste 80.000 de copii și cadre didactice au vizitat fabrica Danone din București în ultimii 12 ani și au descoperit istoria și povestea iaurtului nostru, născut acum mai bine de 100 ani în Barcelona. Ne bucurăm să împărtășim pasiunea noastră pentru iaurt de calitate, oferind copiilor o experiență autentică și educativă, care să îi inspire să facă alegeri sănătoase pentru viitor.”, a declarat Bogdan Joița, Director al fabricii Danone din București.
Pentru înscrieri, reprezentanții școlilor și grădinițelor interesate trebuie să completeze începând cu 16 octombrie formularul disponibil la adresa www. danone.ro/acasa-la-danone/ .
Echipa Danone România oferă detalii și informații suplimentare la întrebările adresate la adresa de e-mail comunicare.ro@danone.com.
Adresa fabricii Danone România este: Strada Nicolae Cânea nr. 96, sector 2, București.