Puma Club Sibiu, în colaborare cu Asociația Arbitrilor de Ski Sibiu, organizează primul concurs de ski și snowboard al acestui sezon. Evenimentul are loc în cadrul proiectului Sibiu Winter Challenge, în data de 21 decembrie, pe pârtia Arena Platoș din Păltiniș și este destinat copiilor și tinerilor cu vârsta cuprinsă între 5 și 25 de ani. Înscrierile se fac exclusiv online pe site-ul organizatorului www.pumaclub.ro.
Pentru ca scopul evenimentului este de a promova cele două sporturi de iarnă în rândul tinerilor și a atrage cât mai mulți participanți, nu se va percepe taxă de înscriere.
Întrecerea la ambele categorii va consta într-o probă de slalom care se va desfăşura pe pârtia A de la Arena Platoș, în două manşe, respectând particularităţile de vârsta şi cunoştinţele tehnice ale celor înscriși în concurs. Timpul celui mai rapid participant este cel care va determina câștigătorii concursului pentru fiecare categorie. Lungimea traseului va fi de aproximativ 600 de m, concurenții fiind nevoiți să treacă prin 18 porți. Cronometrarea participanților se va face cu aparatură electronică, de personal calificat.
Din motive ce țin de buna desfășurare a competiției, înscrierile se fac exclusiv online pe site-ul www.pumaclub.ro până vineri, 20.12.2013, ora 17.00 şi numai până la limita de 120 de participanţi, ski şi snowboard cumulat. Mai multe detalii legate de modalitatea de înscrieri cât și despre regulamentul complet al competiției, pot fi găsite și pe pagina de Facebook: www.facebook.com/SibiuChallenge.ro
Concursul de ski și snowboard este una dintre acțiunile proiectului “Sibiu Winter Challenge”, eveniment care urmărește dezvoltarea unei atitudini pro-sport la nivelul comunității sibiene și promovarea sporturilor de iarnă. Inspirat de conceptul “World Challenge Day”, un concurs internațional al sportului de masă, organizat la Sibiu în anul 1993, „Sibiu Winter Challenge” oferă participanților toate condițiile pentru practicarea unui sport de iarnă: infrastructură sportivă, echipamente și îndrumare specializată. Evenimentul se desfasoară în două locații, pârtia Arena Platoș și parcul de aventuri Arka Park, ambele în stațiunea Păltiniș de lângă Sibiu.
La miniolimpiada de iarnă Sibiu Winter Challenge, în data de 21 decembrie se pot practica următoarele discipline sportive: ski, snowboard, ski de tură, sanie, biathlon, ture cu snowmobilul, hockey pe zăpadă, jocurile zapezii – activități de team-building și diferite activități pentru părinți și copii.
Fiecare spațiu va fi coordonat de personal specializat care va oferi participanților sfaturi utile și informații despre sportul dorit. Instructorii îi vor iniția pe cei care practică pentru prima dată o anume disciplină sportivă, punându-le la dispoziție echipamentul necesar și experiența lor.