Grupul LEGO se alătură primului parc de edutainment din România, Destiny Park, inaugurat la începutul lunii, oferind o experiență care îi pregătește pe cei mici pentru viitor, Build Your Future. Conceptul LEGO în cadrul Destiny Park pornește de la misiunea Grupului, de a ajuta cât mai mulți copii din întreaga lume să învețe prin joacă, cu ajutorul cărămizilor emblematice.

Destiny Park este primul parc de edutainment din România și cel mai mare din Europa de Est, conceptul fiind realizat alături de Urania Cremene, expert în materie de parenting, care a creat experiențele destinate copiilor din universul miniatural. Parcul este destinat copiilor cu vârste între 4-14 ani și reprezintă o incursiune în viața de adult, cei mici având șansa să încerce meserii și să învețe mai multe despre educația financiară prin intermediul Economiei Destiny Park. Destiny Park are la bază valori comune cu Grupul LEGO, promovând învățarea prin joacă.

„Joaca reprezintă un element esențial în dezvoltarea timpurie a copiilor, mai ales în ceea ce privește dezvoltarea încrederii în sine, a creativității și a aptitudinilor de comunicare. Cu mult timp în urmă, ne-am asumat un angajament la nivel global, de a inspira creativitate și de a produce o schimbare considerabilă, ajutându-i pe cei mici să-și dezvolte un set de competențe adecvate secolului 21. De aceea, decizia de a construi o mică lume LEGO în cadrul Destiny Park a fost una naturală, întrucât împărtășim aceleași valori și obiective. De-abia așteptăm ca cei mici să pună cărămidă peste cărămidă în călătoria lor spre maturitate, începând cu experiența LEGO Build Your Future.”, a declarat Valery Kasimov, Country Manager România-Bulgaria.

Spațiul LEGO experiențial include diverse activități care îi ajută pe cei mici să se pregătească pentru viitor, ajutându-i să dezvolte abilități motorii, de perspicacitate și de comunicare. Copiii vor ghici, testa și construi folosind cărămizi clasice LEGO, DUPLO și piese DOTS. Spațiul LEGO Build Your Future este împărțit în 6 zone, în care copiii pot descoperi pe rând, mai multe despre animale, în anticiparea unei cariere de  biolog sau medic veterinar, despre meseria de profesor – o poziție importantă în dezvoltarea unui copil, despre eroii din viața reală precum astronauții sau pot participa la activități distractive cu o componentă de gamification.

După experiența oferită de Grupul LEGO în cadrul Destiny Park cei mici vor învăța mai multe despre creativitate, comunicare, generozitate sau determinare. În timpul vizitei în Destiny Park, copiii interacționează cu Ofițerii de Experiență și animatorii Destiny Park, părinții având posibilitatea de a se plimba pe străzile orășelului. Cei mici vor învăța, prin joacă despre responsabilitățile unui adult, incluzând aici modul de administrare al veniturilor.

În contextul aniversării a 90 de ani de creativitate și joacă, Grupul LEGO duce mai departe angajamentul original, de a construi viitorul noilor generații prin intermediul jocului și de a le stimula creativitatea și imaginația, prin activări atât globale cât și locale, precum parteneriatul dintre Grupul LEGO și Destiny Park.

Misiunea Grupului LEGO este de a inspira și dezvolta constructorii de mâine, prin joacă și învățare creativă. Sistem de joc LEGO, care are la bază cărămizile LEGO®, le permite copiilor și fanilor de orice vârstă,  să construiască și să reconstruiască orice își pot imagina. Grupul LEGO® a fost fondat în Billund, Danemarca în 1932 de Ole Kirk Kristiansen. Numele este derivat din două cuvinte daneze, LEg GOdt, cu semnificația „Joacă-te bine”. Astăzi, Grupul LEGO continuă să fie o companie de familie, cu sediul central în Billund. Produsele LEGO sunt comercializate în peste 130 de țări din întreaga lume. Mai multe informații pe www.lego.com/ro-ro

Destiny Park este cel mai mare parc de edutainment din Sud-Estul Europei și primul de acest fel din România. Este dedicat copiilor între 4 și 14 ani și este locul în care copiii învață prin joc. Parcul este situat în zona Băneasa pe o suprafață de peste 5000 mp.