Ministerul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat, joi, că va revizui ordinul de ministru privind alocarea burselor, astfel încât acestea să ajungă într-adevăr la elevii care au nevoie de perspectivă socială şi la cei care fac cu adevărat performanţa şcolară, menţionând că este prevăzută în acest sens o sumă de 1,432 miliarde lei.

“O altă preocupare a ministerului este acea a îmbunătăţirii şi promovării ordinului de ministru care precizează condiţiile de acordare a burselor. Reamintesc faptul că anul acesta am început cu un buget pentru bursele elevilor de 1.032.000.000 lei, la rectificarea bugetară am solicitat şi s-a primit o sumă de 300 de milioane lei, peste un miliard 32 de milioane pentru bursele elevilor. Este nevoie de revizuirea ordinului de ministru, astfel încât bursele elevilor să ajungă într-adevăr la acei elevi care au nevoie de perspectivă socială sau la acei elevi care fac cu adevărat performanţa şcolară”, a afirmat Cîmpeanu, la o conferinţă de presă.

El a precizat că suma totală de 1,432 miliarde de lei, la care s-a ajuns, este totuşi mult mai mare faţă de anii trecuţi.

“Suma de 1,432 miliarde de lei, chiar dacă ea poate fi mică în raport cu cele 2,7 miliarde pe care le-am prevăzut pentru anul viitor, ea este totuşi mult mai mare decât cele 645 milioane lei din anul 2021 sau decât cele 270 milioane lei din anul 2020”, a adăugat ministrul.