O aeronavă C-27 J Spartan a Forţelor Aeriene Române, configurată pentru misiuni medicale, a decolat, miercuri, din Baza 90 Transport Aerian din Otopeni, pentru a efectua o misiune de transport umanitar pe ruta Otopeni – Iaşi – Pisa (Italia), a unui pacient nou-născut aflat în stare gravă.

Potrivit unui comunicat transmis de Ministerul Apărării Naţionale, echipa medicală care a monitorizat pacientul pe timpul zborului a fost formată din specialişti din cadrul SMURD şi ai Bazei 90 Transport Aerian, iar transportul de la unitatea spitalicească spre aeroport s-a realizat cu o ambulanţă SMURD.

Aeronava a decolat de la Iaşi către Pisa în jurul orei 11,00 şi a revenit la Otopeni în jurul orei 18,00.