Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunţat că, în primele 10 zile de la lansarea în consultare a proiectelor legilor educaţiei, s-au primit aproximativ 500 de propuneri.
“Ministerul Educaţiei este în plin proces de consultare pe marginea proiectelor legilor educaţiei. (…) Apreciem caracterul constructiv al propunerilor formulate în cadrul întâlnirilor de până acum, dar şi conţinutul propunerilor transmise pe adresa de e-mail dedicată preluării feedback-ului privind proiectele de legi. Astfel, în primele 10 zile de la lansarea proiectelor în consultare, am primit aproape 500 de propuneri, în mare parte de natură să aducă un plus de calitate textelor proiectelor de lege. Mulţumim!”, a scris Cîmpeanu pe pagina sa de Facebook.
Ministrul spune că seria de consultări a fost deschisă prin discutarea şi acceptarea propunerilor formulate de Consiliul Naţional al Elevilor pe tema legii învăţământului preuniversitar şi a fost urmată de dezbaterea propusă de Alianţa ”O Voce pentru Educaţie'”.
Ministrul a spus că joi, au avut loc consultări cu federaţiile sindicale din învăţământul preuniversitar, iar vineri cu federaţiile din învăţământul superior. Vineri a fost programată şi o dezbatere privind susţinerea Centrelor de Excelenţă.