Poliţiştii din Iaşi au demarat o anchetă după ce o publicaţie locală a prezentat cazul unei eleve de la un renumit colegiu din municipiu care a fost bătută cu picioarele de o altă elevă de la Liceul Sportiv sub privirile mai multor tineri, scrie Agerpres.ro.
“La data de 11 iulie, poliţiştii Secţiei nr. 3 Poliţie Iaşi au fost sesizaţi cu privire la faptul că o tânără a fost agresată, în zona unui centru comercial. În cauză sunt efectuate cercetări în cadrul dosarului penal întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe, sub supravegherea procurorului de caz, în vederea stabilirii întregii situaţii de fapt şi luării măsurilor care se impun”, a precizat Anca Vîjiac, purtătorul de cuvânt al IPJ Iaşi.
Potrivit publicaţiei online ReporterIS, titulara postului de portar din echipa de handbal a Liceului Sportiv ar fi târât pe jos şi ar fi lovit cu piciorul în gură o elevă de la Colegiul Naţional de Arte “Octav Băncilă”. În cădere, victima şi-a fractura încheietura mâinii.