Directorul general al Ryanair Group, Michael O’Leary, a declarat marţi că rezervările la cea mai mare companie aeriană din Europa cu buget redus sunt în urcare şi că se aşteaptă ca tarifele din vară să fie cu 7% – 9% mai mari faţă de cele anterioare pandemiei de Covid-19, transmite Reuters, citat de Money.ro.

O’Leary a spus că factorul de încărcare, care măsoară cât de bine ocupă o companie aeriană locurile disponibile, ar trebui să fie de aproximativ 94% în iunie, atingând aproape nivelurile anterioare pandemiei.

”Şi iulie, august şi septembrie arată foarte solide, cu factori de încărcare mai mari şi, de asemenea, tarife mai mari. Tarifele vor creşte, probabil, cu un nivel ridicat de o singură cifră, cu 7,8,9% faţă de vara anului 2019”, a spus el.

O’Leary se aşteaptă ca experienţa de călătorie pentru clienţii europeni să se îmbunătăţească în timpul verii, deoarece grupurile de management al aeroportului ”elimină” deficitul de personal prin recrutare.

Creşterea cererii pentru călătoriile aeriene a dus la cozi lungi la unele aeroporturi britanice, precum şi la Amsterdam, Dublin şi Toronto, deoarece managerii aeroporturilor au dificultăţi să ocupe locurile de muncă disponibile suficient de repede.

Personalul navigant spaniol a anunţat luni că va intra în grevă şase zile, la sfârşitul lunii iunie şi începutul lunii iulie, dar O’Leary a spus că orice întrerupere cauzată de acţiune ar putea fi ”minoră şi fără consecinţe”.

El a apreciat că ar putea exista un număr mic de anulări sau întârzieri, dar că acţiunea de grevă propusă ”nu are niciun sprijin”.