”Start la lucrările de la Pasajul Unirii! Începând de duminică, 19 iunie, circulaţia rutieră în Pasajul Unirii va fi oprită, timp de două luni, până la începutul lunii septembrie, ca urmare a începerii lucrărilor de consolidare şi punere în siguranţă a acestuia. În acest interval, traficul în zonă va fi reconfigurat, urmând ca şoferii, care până acum traversau zona prin pasajul subteran, să tranziteze Piaţa Unirii pe deasupra acestuia, respectând noile trasee stabilite de Brigada Rutieră a Capitalei”, a transmis, marţi, Primăria Sector 4.
Potrivit sursei citate, în pasaj vor avea loc cele mai ample intervenţii realizate până acum în ultimii 30 de ani asupra acestei construcţii.
”Astfel, într-o primă etapă se vor lua toate măsurile necesare punerii în siguranţă a obiectivului, din punct de vedere tehnic, pentru a le asigura conducătorilor auto cele mai bune şi sigure condiţii de trafic. Pentru aceasta, vor fi înlocuite toate elementele arhitecturale degradate, care se pot oricând desprinde şi pune astfel în pericol viaţa oamenilor, partea carosabilă va fi refăcută de la zero, cu delimitarea şi semnalizarea clară a benzilor de circulaţie, precum şi a spaţiului ce separă cele două sensuri de mers, iar reţelele edilitare de apă-canal vor fi schimbate”, a mai transmis primăria.
Potrivit instituţiei, actualul sistem de iluminat din interiorul pasajului va fi înlocuit cu unul care să sporească la maximum vizibilitatea în tunel, atât la intrarea cât şi la traversarea acestuia, la care vor contribui, de altfel, şi finisajele pereţilor şi ale plafonului, ce vor fi amenajate cu materiale speciale, menite să reflecte lumina.
”Mai mult, în premieră pentru acest gen de construcţii în ţara noastră, în pasaj se va monta un sistem performant de ventilaţie, cu o capacitate mare, pentru extragerea noxelor şi asigurarea unui aer curat. Şi tot în premieră, în urma lucrărilor, în Pasajul Unirii nu vom mai avea probleme la utilizarea telefoanelor, întrucât vor fi montate amplificatoare de semnal GSM”, a mai precizat primăria.
Instituţia anunţă că, având în vedere complexitatea intervenţiei, toate aceste lucrări de punere în siguranţă se vor realiza simultan pe ambele sensuri de mers, iar echipele vor lucra atât pe timpul zilei cât şi pe timpul nopţii.
”Construit în anii 1986-1987, cu o lungime de aproximativ 800 de metri şi o lăţime de 14 metri, Pasajul Unirii a primit un verdict îngrijorător încă din anul 2017, în urma unei expertize tehnice care a arătat faptul că unul dintre cele mai tranzitate pasaje rutiere subterane din Capitală se află într-o stare avansată de degradare. Mai exact, această construcţie este încadrată în clasa stării tehnice IV – nesatisfăcător, ceea ce înseamnă că prezintă deficienţe serioase la structura de rezistenţă, care pun în pericol viaţa a sute de mii de oameni din Sectorul 4 şi nu numai. Potrivit celor mai recente date de trafic, tunelul este traversat zilnic de circa 60.000 de maşini”, a mai transmis Primăria Sector 4.
Pentru remedierea în regim de urgenţă a problemelor de siguranţă constatate, la începutul acestui an, în urma unui protocol de asociere cu Primăria Municipiului Bucureşti, pasajul a intrat în administrarea Sectorului 4 al Capitalei, care a demarat de îndată procedurile premergătoare punerii în siguranţă a întregii zone.