Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” îi invită pe copii la o petrecere în aer liber de ziua lor! |
Între orele 11:00 și 17:00, curtea din spatele Muzeului va fi plină de zumzet și veselie. Activitățile distractive, de știință, creație, imaginație&craft, cu multe baloane colorate vor face deliciul unei adevărate petreceri în aer liber. Copiii de toate vârstele vor avea ocazia să descopere minunata lume a albinelor, dar și să-și dovedească măiestria artistică, iar toate acestea împreună cu alte surprize dezvăluite la momentul oportun îi vor ține aproape de noi ziua întreagă! |
Una dintre surprizele plăcute pe care Muzeul Antipa o face tuturor copiilor va fi intrarea gratuită în expoziția permanentă a Muzeului. |
Tot în această zi va avea loc și deschiderea expoziție temporare „Albinele Sunt Prietenii Noștri”, realizată de Ambasada Republicii Slovenia în România în parteneriat cu Ministerul Educației din România, Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” și Asociația Crescătorilor de Albine din România. Scopul proiectului este de a conștientiza importanța albinelor pentru mediu și umanitate la nivelul educației preuniversitare (ciclu primar) prin activități educaționale digitale și offline. |
Programul special de 1 iunie pregătit pentru copii cuprinde următoarele activități: |
-10:00 – 19:00 – Vizitarea gratuită a expoziției permanente a muzeului; -11:00 – 15:00 – Ateliere artistice „Desene pe stup”, cu începere de la orele 11:00, 12:00, 13:00, 14:00 și 15:00, dedicate celor mici și realizate în colaborare cu Ambasada Sloveniei în București; -11:00 – 17:00 – activități recreative în diverse puncte din grădina muzeului: • „Artă cu creta pe asfalt” – desene cu creta în parcarea din grădina muzeului; • „Creioane colorate, desene inspirate” – colorat imagini și măști animale; • „Creații inspirate din natură” – colțul de art&craft; • „Puzzle time!”– colțul de asamblat puzzle-uri cu animale; • „Plimbă balonul!” -Traseu cu baloane colorate. |