Pentru că vremea frumoasă ne determină să petrecem cât mai mult timp în natură, este indicat să deținem câteva informații importante despre ce ar fi de făcut în cazul unei mușcături de căpușă.
Dr. Daniela Mihalcea, medic primar boli infectioase, în cadrul Spitalului Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie ”Dr. Victor Babeș” Timișoara, a oferit sfaturi practice despre cum ne putem apăra de căpușe, dar și ce trebuie să facem în cazul unei mușcături.
Capusele sunt paraziti externi. Se hranesc cu sangele corpului gazda (om sau diverse animale). In lume se cunosc sute de specii de capuse, dar in Romania au fost identificate 30. Trebuie spus, insa, ca doar cateva din acestea transmit boli oamenilor. In tara noastra specia cea mai frecventa este Ixodes Ricinus.
Capusele se gasesc in zonele cu iarba si umiditate crescuta (paduri, parcuri, pajisti, tufisuri). Infectiile la om apar sezonier, in perioada cand capusele sunt active, din aprilie pana in noiembrie.
Capusa ajunsa pe pielea omului, isi cauta pentru fixare o zona “convenabila”, intr-un timp care poate dura chiar si cateva ore. Marimea capusei creste, pe masura ce se hraneste cu sange.
Prin muscatura, isi introduce capul sub piele, un segment al gurii de forma tubulara, care are de o parte si alta doi clesti, care au rolul de fixare. Capusele pot elimina prin saliva diversi agenti patogeni.
Masuri de prevenire a expunerii la capusa
– Evitati zonele cunoscute cu expunere foarte mare la capuse
– La iarba verde purtati imbracaminte de culoare deschisa, sa se vada mai usor capusele; acoperiti-va bratele si picioarele, trageti sosetele peste pantaloni; incaltaminte deschisa la culoare, fara orificii sau decupaje
-Folositi pleduri si paturi pentru picnic, iar acestea sa fie de culoare deschisa
– In drumetii mergeti pe mijlocul cararii, evitati sa atingeti cu corpul plantele din jur
– Folositi substante repelente, spray-uri impotriva capuselor (atentie la contraindicatii la gravide, la copii)
– Pentru excursii mai lungi, se poate aplica pe haine, incaltaminte si echipamente, un insecticid pe baza de permetrina 0,5 %
– Daca dormiti in natura, pe pamant sau in cort, folositi plase anti insecte in jurul patului si folie de protectie
– La sosirea acasa, verificati atent bagajele, hainele si mai ales animalele de companie.
-Faceti dus zilnic. La dus, verificati cu atentie prezenta vreunei capuse, mai ales in partile moi,cu piele fina (sub brate, in spatele urechilor, intre picioare, in spatele genunchilor, ombilic, pielea paroasa a capului). La nevoie, puteti verifica folosind oglinda sau lupa.
-Tratarea hainelor folosite in zonele posibil contaminate cu capuse, prin spalarea si uscarea cel putin 1h cu aer cald/fierbinte.
Este recomandata identificarea precoce a capusei pe corp, pentru a scadea cat mai mult riscul de boala produsa prin muscatura de capusa:
-Pentru a transmite Boala Lyme, capusa trebuie sa se fixeze si sa se hraneasca cel putin 24-72 ore
-Virusul care provoaca Encefalita de Capusa se transmite din momentul in care capusa incepe hranirea
Scoaterea capusei:
1.Este recomandat ca indepartarea/extragerea completa a capusei sa se faca in camera de garda a unui spital de urgenta, de catre medical chirurg, si cat mai curand dupa muscatura capusei
Este important sa se inlature capusa in totalitate, fara a rupe partea posterioara a corpului, iar capul sa ramana infipt in rana.
2. Dupa extragerea capusei, se recomanda consultarea unui serviciu de Boli Infectioase, pentru a aprecia oportunitatea unei profilaxii antibiotice
Nu incercati folosirea de caldura sau diferite substante pentru a neutraliza capusa. Aceasta se poate adanci mai mult in piele, sa elibereze o cantitate mai mare de saliva, sau varsarea continutului stomacal al capusei in rana, crescand riscul de infectie.
In situatia in care nu puteti apela la serviciul medical, se poate scoate capusa, folosind o penseta cu varf subtire, in unghi; penseta se fixeaza cat mai aproape de punctul de acces al intepaturii. Se trage lent, uniform, cat mai drept, fara a invarti, cu atentie sa nu zdrobiti striviti capusa. Ulterior dezinfectati cu apa si sapun, apoi aplicati o solutie antiseptica. Mainile salvatorului se protejeaza cu manusi sau tifon.