drepturi copilRomânia are o problemă majoră privind riscul de sărăcie în rândul copiilor, dar au apărut şi fenomene îngrijorătoare privind abuzul asupra copilului, făcut de multe ori în familie, a declarat miercuri ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu.

Ministrul Mariana Câmpeanu a spus, la dezbaterea organizată de UNICEF cu ocazia Zilei Internaţionale a Drepturilor Copilului, că pe lângă aspectele de ordin material, societatea românească poate face mai mult pentru copil din punct de vedere legislativ, dar şi din punct de vedere al trezirii spiritului civic şi al trecerii autorităţilor locale la programe integrate, potrivit Mediafax.ro.

Câmpeanu a precizat că o problemă majoră o reprezintă riscul foarte mare privind sărăcia copiilor, existând un deziderat ca, până în anul 2020, aproximativ 500.000 de copii să fie scoşi de sub pragul de sărăcie.

Demnitarul a atras atenţia că au apărut fenomene îngrijorătoare privind abuzurile, de toate felurile, asupra copilului şi a arătat că mai îngrijorător este faptul că de cele mai multe ori aceste abuzuri sunt făcute chiar de către părinţi.

Ministrul Muncii a semnalat şi faptul că au început să apară cazuri de copii foarte mici diagnosticaţi cu malnutriţie, acest fenomen fiind pus pe seama sărăciei, dar şi a lipsei de educaţie a mamelor, care nu ştiu că doar laptele matern nu ajunge pentru alimentaţia copilului.

Reprezentantul UNICEF în România, Sandie Blanchet, a declarat că sunt îmbunătăţiri semnificative în ce priveşte dreptul la supravieţuire, arătând că dacă în 1990 se înregistrau în jur de 16.000 de decese în rândul copiilor sub cinci ani, în 2012 s-a ajuns la 3.000 de astfel de cazuri.

“Anual, în rândul copiilor se înregistrează în continuare mii de decese datorate unor cauze ce pot fi prevenite. Aproximativ 64.000 de copii sunt separaţi de familiile lor, iar peste 300.000 de copii abandonează şcoala. Cei mai afectaţi sunt copiii foarte săraci, mai ales din mediul rural, copiii de etnie romă şi cei cu dizabilităţi. (…) Potrivit statisticilor UE, România are una dintre cele mai mici rate de investiţie în educaţie, sănătate şi protecţie socială. Cu toate că se adoptă strategii şi politici, acestea nu sunt întotdeauna implementate într-o manieră sistematică, din cauza lipsei monitorizării şi a angajamentului la diferite niveluri”, a mai spus Sandie Blanchet.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.