Elevii de clasa a VIII-a care au urmat cursurile într-o limbă a minorităţilor naţionale au susţinut miercuri proba la Limba şi literatura maternă, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei.
Rezultatele vor fi comunicate pe 14 aprilie.
Proba a început la ora 9,00, moment în care, în fiecare sală, au fost distribuite subiectele. Accesul elevilor în săli a fost permis până la ora 8,30.
Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise a fost de două ore din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev.
Obiectivele simulării sunt familiarizarea elevilor cu rigorile unui examen real şi optimizarea rezultatelor obţinute de către elevii din învăţământul preuniversitar la finalul studiilor gimnaziale/liceale.
Rezultatele obţinute de elevi la simulare sunt analizate la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ în care acestea s-au desfăşurat, prin discuţii individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, şedinţe cu părinţii, precum şi la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării unor măsuri pentru îmbunătăţirea performanţelor şcolare.
Rezultatele obţinute la simulare nu se contestă şi nu se trec în catalog. Totuşi, în situaţiile excepţionale în care se doreşte consemnarea notelor în catalog, acest lucru se poate face în baza unei cereri scrise depuse de cei interesaţi.