Cele mai importante companii din domeniul securităţii cibernetice se reunesc sub cupola Universităţii Politehnica din Bucureşti, în perioada 7 – 9 aprilie, în cadrul celui mai mare eveniment dedicat tinerilor pasionaţi de tehnologie – PoliFest.
Primul Festival Educațional organizat cu prezență fizică, după ridicarea restricțiilor, pentru viitorii studenți.
Potrivit UPB, POLIFEST a reprezentat un alt fel de contact, o altfel de abordare și deschidere față de elevi și studenți si față de mediul economic și social. Manifestarea a reprezentat, încă de la prima ediție, un real succes, atât ca participare, cât și din punct de vedere al conținutului său, concretizat prin elaborarea unor protocoale de colaborare în domeniul educațional și al activității de cercetare.
Evenimentul se dorește a fi dedicat atât colaborării dintre mediul academic și cel socio-economic, cât și cel mai mare târg de prezentare a ofertei educaționale a unei universități. Având la bază prestigiul universității noastre și oferta educațională diversă, demonstrate prin competențele absolvenților noștri, în acord cu cerințele pieței muncii actuale, ne dorim ca și prin intermediul acestui eveniment să facilităm legatura dintre studenții universității noastre și mediul socio-economic, în scopul unei inserții cât mai adecvate a acestora pe piața muncii.
“Ne-am propus să ne concentrăm asupra acelor domenii care sunt de maximă importanţă pentru angajatori şi care le oferă tinerilor oportunitatea reală de a se angaja într-un domeniu de viitor. Domeniul securităţii cibernetice este unul extrem de actual. Reunind cele mai importante companii din acest sector, oferim participanţilor la eveniment oportunitatea de a înţelege ultimele tendinţe din cybersec, dar şi oportunitatea de a avea acces la locuri de muncă în domeniu. Numărul companiilor care participă la eveniment în acest an s-a dublat şi credem că vom reuşi să oferim un număr mult mai mare de beneficii celor care vor participa”, afirmă Mihnea Costoiu, rectorul UPB, citat într-un comunicat transmis AGERPRES.
Conform sursei citate, la eveniment vor participa atât reprezentanţi ai mediului de afaceri dornici să îşi prezinte cele mai importante rezultate şi inovaţii din domeniu, dar şi companii care îşi vor prezenta ofertele de angajare sau internship tinerilor specialişti.
În prezent, UPB are 15 facultăţi şi peste 30.000 de studenţi, fiind cea mai mare şcoală de ingineri din ţară.