Aproape două treimi dintre părinți declară că citesc zilnic copiilor sau alături de aceștia, iar 96% dintre copii au o bibliotecă proprie, arată datele unui sondaj Didactica Publishing House. Bugetul mediu alocat pentru achiziția de noi cărți în biblioteca copilului este de 51-100 de lei pentru aproape jumătate dintre părinți, iar frecvența cu care cumpără cărți este lunară, mai arată datele sondajului realizat cu ocazia Zilei Cărții pentru Copii, sărbătorită internațional pe 2 aprilie.
95% dintre părinți achiziționează cărți pentru copii fără o ocazie anume. O treime includ cărțile și în cadourile de Paște, Ziua Copilului sau Crăciun și un procent similar la aniversări, arată datele unui sondaj* recent efectuat de editura DPH, cu ocazia Zilei Internaționale a Cărții pentru Copii. Majoritatea aleg în special cărți de ficțiune (88%), însă mai mult de jumătate includ în achiziția de carte și titluri de dezvoltare personală (54%) sau enciclopedii și cărți de non-ficțiune (51%).
80% dintre părinți văd în a citi un moment de conectare cu copilul, aproape jumătate alegând seara pentru a parcurge o carte nouă. Două treimi dintre părinți le citesc zilnic copiilor, mai arată sondajul citat.
Cel mai încurajator lucru pe care l-am descoperit analizând răspunsurile părinților este faptul că lectura capătă o tot mai mare importanță în viața de familie. Iar acest lucru se reflectă atât în timpul alocat zilnic lecturii, cât și în frecvența achizționării de noi cărți și a bugetului alocat. Cărțile devin parte din rutina de zi cu zi, iar acest lucru se va reflecta direct în dezvoltarea cognitivă și emoțională a copiilor, iar noi, ca editură axată pe educație, nu putem decât să ne bucurăm de acest lucru și să ne asumăm în continuare rolul de suporter și promotor al lecturii, a declarat Florentina Ion, fondator Didactica Publishing House.
Ce își doresc părinții să învețe copiii din cărți
Peste 70% dintre respondenți au mai precizat că, atunci când citesc, copiii află despre bunătate, despre empatie, despre încredere în sine și alte aspecte ale dezvoltării personale, cititul fiind și un moment de învățare (76%). Aproximativ 40% dintre părinți mai spun că prin intermediul cărților le vorbesc copiilor despre noțiuni dificile, precum conflicte globale, boli cronice, deficiențe, dar și despre situații în care se pot regăsi chiar ei, cum ar fi bullyingul.
Prin urmare, mai arată sondajul, atunci când aleg un titlu, părinții au în vedere în special explicarea emoțiilor pe înțelesul copiilor, creșterea încrederii în sine, promovarea empatiei și a bunătății. Un alt subiect tot mai des atins în lecturile copiilor se referă la protejarea planetei, care îi preocupă pe 80% dintre părinți. De asemenea, dezvoltarea mecanismelor de gestionare a situațiilor stresante, dificile, îi preocupă pe aproape jumătate dintre respondenți, în timp ce 40% își doresc să abordeze subiectul fraților atunci când aleg un titlu. Prezentarea noțiunilor științifice într-o manieră atractivă celor mici este avută în vedere de 55% dintre cei care au răspuns sondajului editurii DPH.
Tendințele în abordarea anumitor subiecte de conversație se reflectă și în titlurile alese. Astfel, printre best-seller-urile noastre sunt seria Ema și Eric, semnată de Ioana Chicet-Macoveiciuc, care tratează atât subiectul emoțiilor, cât și diverse situații de viață, cum ar fi începerea grădiniței, apariția unui frate, bunele maniere sau prima vacanță de familie. De asemenea, tot mai căutate în ultimul timp sunt cărțile din seria SUNT… de Susan Verde, o serie premiată internațional, care tratează subiecte precum empatia, bunătatea, pacea, puterea ficăruia de a contribui la schimbare, a mai precizat Florentina Ion.
Cât de des cumpără părinții cărți și ce buget alocă
Importanța lecturii se reflectă și în frecvența achizițiilor, respectiv bugetul alocat. Astfel, peste 60% dintre respondenți achiziționează cărți lunar. 43% alocă un buget de 51-100 de lei, iar 38% de 101-300 de lei pentru achiziția de carte. 95% achiziționează cărți fără o ocazie specială, iar cărțile sunt recitite cel puțin o dată de jumătate dintre copiii respondenților. Cei mai mulți copii preferă cărțile de povești/ficțiune, iar printre personajele preferate de copii se numără Ema și Eric (din seria semnată de Ioana Chichet-Macoveiciuc), Felix și Sofia (Seria Poștașul Felix), Micul Prinț sau serii de cărți care tratează o anumită temă, cum ar fi cele cu dinozauri.
De multe ori, părinții ne întreabă ce fel de cărți avem cu personaje generice, cum ar fi iepurași, urși, chiar vulpi sau lupi. Copiii îndrăgesc un astfel de personaj și caută atât cărți de povești, cât și de activități cu acesta. Desigur, este o preferință ce se schimbă periodic, însă este de ajutor părinților care pot explora anumite teme prin intermediul acestor personaje. De exemplu, cei care au preferat seria cu ursulețul Martin, ilustrată de Eve Tharlet, au continuat cu Ursoc din seria Walko și enciclopediile cu animale, a mai explicat Florentina Ion.
*Sondaj realizat online în luna martie 2022. Au participat 473 de părinți, cu copii cu vârste între 1 și 18 ani. 53% dintre părinți au copii cu vârsta cuprinsă între 5 și 10 ani, 39% au copii cu vârsta 1-3 ani. 24% sunt din mediul rural, iar 25% din București. 49% dintre respondenți au venituri lunare cuprinse între 2.001 și 4.000 de lei, iar 32% depășesc 4.001 lei venit lunar.
Editura Didactica Publishing House deține un portofoliu de carte și jocuri cu adresabilitate din primele luni de viață. Cu o experiență de 18 ani pe piața educațională din România, Editura Didactica Publishing House a livrat până acum peste 16 milioane de cărți, jocuri, reviste și resurse educative. În total, portofoliul editurii numără peste 2.000 de titluri.
Pentru 2022, editura își propune să continue investițiile în titluri noi, centrate pe educația cognitivă și emoțională a copilului, alocând un buget de 1 milion de euro. De asemenea, DPH își propune să demareze un program de dotare zone de lectură a 100 școli, grădinițe, spitale sau centre educaționale dedicate copiilor, ca parte a programului său de încurajare a lecturii.
În noul context educațional, Editura Didactica Publishing House a lansat o platformă digitală cu pachete de jocuri și activități, adaptate curriculei naționale. Într-o primă etapă, acestea cuprind materiale educaționale dedicate clasei pregătitoare și elevilor din clasele I – III, realizate în parteneriat cu Edustudio Helsinki.
De asemenea, Editura DPH îşi doreşte sã ofere sprijin cadrelor didactice în desfãşurarea activitãţii lor şi, în acelaşi timp, sã propunã soluţii, oferite de specialiştii din domeniu, pentru a transforma procesul educaţional într-o experienţã plãcutã atât pentru copii, cât şi pentru educatori, învățători și profesori.