Guvernul României a decis majorarea cu 10% a subvenţiei acordate de la bugetul de stat pentru căminele şi cantinele din campusurile universitare, începând cu data de 1 Decembrie 2013. Măsura vine la scurt timp după ce Executivul a decis majorarea salariilor profesorilor debutanţi, în cadrul elaborării bugetului pentru anul 2014.
Ministrul delegat pentru pentru Învăţământ Superior, Cercetare Ştiinţifică şi Dezvoltare Tehnologică, Mihnea Costoiu, a declarat că decizia face parte din programul guvernamental de susţinere a Educaţiei şi Cercetării româneşti. „Actualul guvern a demonstrat că rămâne fidel politicii sale de transformare a sistemului educaţional în motor de creştere şi de dezvoltare a României”, a declarat Mihnea Costoiu.
„Creşterea salariilor profesorilor debutanţi, a subvenţiei pentru cămine şi cantine, respectiv a nivelului fondurilor acordate pentru cercetare şi pentru educaţie arată atât respectul nostru pentru studenţii, elevii şi profesorii din sistemul educaţional, cât şi importanţa pe care o acordă Guvernul acestui sector vital al societăţii româneşti”, a mai declarat Mihnea Costoiu.
Ministrul a subliniat, de asemenea, că ministerul va continua să se consulte în implementarea politicilor de finanţare a educaţiei cu reprezentanţii partenerilor sociali. „După ani în care sindicatele şi organizaţiile studenţeşti au fost ignorate, iar finanţarea şi salariile au fost drastic reduse, am reuşit să reluăm un dialog constructiv, care nu poate decât să ajute la dezvoltarea educaţiei româneşti”, a subliniat ministrul delegat Mihnea Costoiu.