Serbia va tripla o primă acordată părinţilor la naşterea primului lor copil şi de asemenea va majora şi sprijinul pentru familiile mai mari, în încercarea de a opri declinul demografic, a declarat miercuri preşedintele Aleksandar Vucic, transmite Bloomberg.

“Dispărem ca naţiune”, a spus Aleksandar Vucic, după ce a anunţat triplarea primei acordate mamelor la naşterea primului lor copil, până la 300.000 de dinari (2,862 de dolari), începând cu luna ianuarie 2022. De asemenea, Serbia va majora şi sumele de bani şi celelalte măsuri de sprijin pentru familiile care au mai mulţi copiii, a adăugat Vucic.

Anunţarea acestor măsuri vine într-un moment în care partidul lui Aleksandar Vucic şi aliaţii săi, care împreună deţin majoritatea locurilor în Parlament, se pregătesc pentru alegerile generale din primăvară. Partidele de opoziţie au boicotat precedentele alegeri din 2020 dar este posibil că conteste poziţia dominantă a lui Aleksandar Vucic cu ocazia următorului scrutin, care va include şi alegeri prezidenţiale.

În prezent, salariul mediu din Serbia, o ţară cu aproximativ 6,9 milioane de locuitori, este de aproximativ 616 dolari. Populaţia Serbiei scade cu aproximativ 30.000 de locuitori pe an pe fondul ratei scăzute a natalităţii şi emigraţiei. Media de vârstă este de aproape 43 de ani, una din cele mai ridicate din Europa.

Potrivit lui Vucic, actuala rată a natalităţii, de 1,5%, trebuie să crească până la cel puţin 2,15%, pentru ca Serbia să îşi menţină populaţia actuală. În acest sens, vor fi adoptate măsuri suplimentare pentru a-i ajuta pe tineri să îşi continue studiile la colegii şi universităţi chiar dacă vor deveni părinţi în timpul studiilor. Guvernul de la Belgrad analizează posibilitatea de a acorda granturi de până la 22.000 de dolari cuplurilor tinere pentru a le ajuta să îşi cumpere prima casă şi să îşi înceapă o familie, a spus Vucic.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.