Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a vorbit, luni, la deschiderea anului şcolar de la Colegiul Naţional “Gheorghe Lazăr”, despre proiectul pilot cu predare alternativă care vizează clasele terminale de la această unitate de învăţământ, subliniind că elevii vor învăţa altfel, într-o modalitate mai bine adaptată aşteptărilor şi nevoilor lor.
Colegiul Naţional “Gheorghe Lazăr” va aplica un sistem pilot începând cu anul şcolar 2021-2022, pentru clasa a XII-a, cu predare alternativă cu prezenţă fizică şi online şi în care se vor utiliza modele noi de evaluare.
Ministrul a amintit că dincolo de emoţia firească oricărui început de an şcolar, este emoţia cauzată de criza sanitară.
“Peste acest lucru se suprapune emoţia generată de curajul de a iniţia un proiect pilot şi vă spun că este cel mai îndrăzneţ, cel mai curajos din cele şase proiecte pilot aprobate, singurul din Bucureşti, dar cel mai îndrăzneţ, proiect prin care voi, cei care începeţi acum clasa a XII-a, veţi face lucrurile altfel. Va fi o modalitate de învăţare mai adecvată, mai bine adaptată aşteptărilor şi nevoilor voastre în vederea finalizării ciclului liceal, în vederea pregătirii admiterii pentru facultate. Sunt convins că rezultatele bune pe care le veţi avea vor putea fi extinse la nivelul altor şcoli. Sunt convins, de asemenea, că veţi face tot posibilul ca şcoala, şi acum sunteţi încă şi mai interesaţi decât eraţi înainte, să se poată derula cu prezenţă fizică”, a declarat Sorin Cîmpeanu.
Ministrul a mulţumit cadrelor didactice care s-au vaccinat într-un procent de 61% la nivelul sistemului naţional de învăţământ, precizând că la Colegiul Naţional “Gheorghe Lazăr” personalul s-a imunizat într-un procent de “aproape 100%”.
“Este o pondere dublă faţă de nivelul naţional de vaccinare. Mă bucur foarte mult că, în ultimele zile, una din 3 persoane vaccinate este elev, pentru că înţeleg importanţa acestui gest şi din perspectiva derulării educaţiei cu prezenţă fizică”, a mai declarat Cîmpeanu.
La festivitatea de deschidere a anului şcolar de la acest colegiu a participat şi premierul Florin Cîţu.