Șefa Institutului Național de Sănătate Publică(INSP), a Adriana Pisol, a atras atenția, marți, la conferința de presă săptămânală de la Guvern pe tema epidemiei de COVID-19 că ”deja se simt efectele epidemiologice de pe litoralul românesc, unde s-au înghesuit în general români nevaccinați”.

Adriana Pistol semnalează astfel la mai puțin de o lună până la deschiderea anului școlar, pe 13 septembrie, că există pericolul unei creșteri semnificative a numărului de îmbolnăviri de COVID-19, mai ales că weekendul trecut a fost cel mai aglomerat din acest sezon la mare, cu 300.000 de turiști care au ales litoralul românesc pentru distracție, conform statisticilor anunțate de agențiile de turism.

„În teorie, în măsura în care va crește rata de vaccinare, în măsura în care avem deja în jur de 40-50% populație protejată, fie prin vaccinare, fie prin boală, în toate zonele, nu ar trebui să fie un val care să pună din nou probleme din punct de vedere al severității, ceea ce implică spitalizare și așa mai departe. Dar totul depinde de modalitatea în care și noi respectăm niște măsuri pentru că deja se vede efectul litoralului românesc, unde nu sunt aplicate și respectate măsurile. Acolo este cu predilecție populație nevaccinată. Aceste cifre pe care le vedem vin și susțin această ipoteză că ar trebui să nu fie un val foarte serios, dar încurajând foarte mult vaccinarea”, a declarat Adriana Pistol.

Amintim că mult prea puțini elevi sunt sunt vaccinați împotriva COVID-19, potrivit declarațiilor făcute în weekend de ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu. Potrivit ministrului, „pentru copiii cu vârsta de 12-15 ani procentul celor vaccinați este de 4%, este într-adevăr foarte puțin, dar să nu uităm că a fost permisă vaccinarea doar începând cu data de 1 iulie. Pentru cei care sunt mai mari, 16-20 de ani, este de 20%. Oricum, în ambele situații sub media națională, care și așa nu este foarte ridicată“.

În ultimele 24 de ore numărul cazurilor noi aproape s-a dublat. Pentru prima dată în ultimele luni numărul cazurilor raportate a depășit 500. Ultima dată când au fost mai mult de 500 de cazuri a fost pe 20 mai. Alți șase români au murit după ce s-au infectat cu coronavirus. La ATI sunt 126 de pacienți COVID-19.

Până marți, 17 august, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.088.053 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

1.050.342 de pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 544 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Se poate vorbi despre cel mai mare număr de îmbolnăviri din ultimele aproape 100 de zile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.