Cel mai mare eveniment de vaccinare organizat până acum în România începe vineri, 7 mai 2021, la ora 16:00, fluxuri de vaccinare fiind organizate la Sala Palatului și la Biblioteca Națională.
Maratonul se va încheia luni, 10 mai, la ora 8:00, însă dacă vor mai fi la rând persoane care doresc să se vaccineze, vor fi şi acelea imunizate. 10.000 de doze de vaccin Pfizer-BioNTech au fost alocate deja pentru această acțiune. Oamenii nu trebuie să aibă asupra loc decât cartea de identitate sau pașaportul, iar cei care vor să vină să se imunizeze în cursul nopții sunt scutiți de obligativitatea carantinei de noapte pe durata deplasării către centrul de vaccinare.
La Sala Palatului sunt organizate 40 de cabinete de vaccinare, iar la Biblioteca Naţională – zece cabinete. 1.200 de voluntari – medici, asistenți, studenți ai Universității de Medicină și Farmacie – sunt implicați în acest efort.
Coordonatorul campaniei naționale de vaccinare, Valeriu Gheorghiță, s-a implicat personal în această acțiune și este unul dintre medicii care vaccinează persoanele care vin la Sala Palatului. Aici, practic 40 de persoane se pot imuniza simultan. Intră câte zece persoane o dată, pe măsură ce se eliberează fluxurile. Se completează în prealabil un formular de triaj epidemiologic.
Începând de vineri (7 mai), ora 16:00, și până luni (10 mai), ora 08:00, Biblioteca Națională a României este unul dintre cele două locuri alese pentru desfășurarea Maratonului de vaccinare din București, eveniment ce își propune să contribuie la efortul general de stopare a răspândirii infecției cu SARS-CoV-2 și întoarcerea cât mai grabnică la normalitate.
Pentru buna desfășurare a activitățiilor prilejuite de maraton și din dorința de a asigura, atât securitatea participanților, cât și un mediu propice realizării unui act medical de calitate, a fost modificat vprogramul de acces al utilizatorilor pe spațiile libere ale Bibliotecii Naționale astfel: vineri, 7 mai, accesul utilizatorilor va fi permis doar în intervalul orar 8:00- 14:00, iar luni, 10 mai, Biblioteca va fi închisă pentru efectuarea operațiunilor de debarasare și dezinfectare.
Începând de marți, 11 mai, programul cu publicul pentru spațiile libere ale Bibliotecii Naționale va reveni la normal (luni-vineri, în intervalul 8 :00 – 20 :00). În plus, pentru a veni în sprijinul celor interesați de consultarea materialelor din colecțile noastre, începând de marți, 11 mai, vor fi redeschise două săli de lectură.
Și pentru că Biblioteca Națională este în primul rând o instituție de cultură, iar normalitatea presupune revenirea actelor artistice și culturale în viața noastră de zi cu zi, maratonul va fi presărat cu momente care să le reamintească celor ce ne vor trece pragul de ceea ce pandemia ne-a furat, de ceea ce oprirea ei ne poate reda.
În acest demers, Bibliotecii Naționale i s-au alăturat și alte instituții din subordinea Ministerului Culturii – Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian”, Centrul Național de Artă Tinerimea Română și Filarmonica George Enescu- prin oferirea unui program artistic dedicat celor ce aleg să se vaccineze în cadrul Maratonului.
Programul muzical:
• Vineri 7 mai 2021
Ora 16:00 – Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian”
• Geanina Meragiu – vioară
• Adina Cocargeanu – pian
În program, lucrări de: Fritz Kreisler, Antonin Dvorak, Edward Elgar, Jules Émile Frédéric Massenet, Glenn Miller, Carlos Gardel, Vittorio Monti.
Ora 17:00 – Centrul Național de Artă „Tinerimea Română
• Iulian Ochescu – pian
În program, lucrări de: Johann Sebastian Bach, Philip Glass, Frédéric Chopin, Serghei Rachmaninov, Astor Piazzolla, George Gershwin.
• Sâmbătă, 8 mai 2021
Ora 15:00 – Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian”
• Geanina Meragiu – vioară
• Adina Cocargeanu – pian
În program, lucrări de: Fritz Kreisler, Antonin Dvorak, Edward Elgar, Jules Émile Frédéric Massenet, Glenn Miller, Carlos Gardel, Vittorio Monti.
Ora 16:00 – Filarmonica „George Enescu”
• Ionut Ștefănescu – flaut
• Clementina Ristea-Ciucu – pian
În program, lucrări de: Johann Sebastian Bach, Georg Friedrich Händel, Ludwig van Beethoven, Franz Schubert, Antonin Dvorak, Ciprian Porumbescu, George Enescu, Mancini, Petre Elinescu, Tiberiu Brediceanu.
Ora 17:00 – Centrul Național de Artă -Tinerimea Română” – Trio cu pian
• Sebastian Antoneac – clarinet
• Cornelius Zirbo – violoncel
• Theodor Dumitru– pian
În program, lucrări de: Ludwig van Beethoven și Johannes Brahms
• Duminică, 9 mai 2021
Ora 16:00 – Alexandru Tomescu – vioară
Sânziana Mircea – pian
În program, lucrări de: Johann Sebastian Bach, Fritz Kreisler, C. Saint Saens, Ciprian Porumbescu, Constantin Dimitrescu.
Ora 17:00 – Centrul Național de Artă „Tinerimea Română”
• Izabela Ghergu – violoncel
• Ioana Tudor – vioară
• Ionuț Diaconu – pian
În program, lucrări de: George Enescu, Georg Friedrich Händel, Johann Sebastian Bach, Franz Liszt.