În perioada 10-21 mai 2021, Fundația Regală Margareta a României împreună cu Muzeul Municipiului București prezintă publicului iubitor de artă un eveniment inedit – Jurnal de viață, – o expoziție de arte vizuale în aer liber și recitaluri oferite on-line de bursierii programului național Tinere Talente, ediția 2021.
Evenimentul Jurnal de viață face parte dintr-o serie de acțiuni prin care 30 de tineri talentați, artiști vizuali și muzicieni, aflați la începutul carierei, sunt promovați și susținuți în dezvoltarea și manifestarea lor artistică de Fundația Regală Margareta a României. În contextul limitărilor impuse de pandemie, aceștia experimentează noi modalități de promovare a creațiilor artistice și de exprimare a talentului lor în medii neconvenționale.
Lucrările expuse în aer liber la Casa Filipescu-Cesianu, realizate prin diferite tehnici – pictură, colaj, fotografie, artă textilă, design vestimentar, au la bază reprezentarea simbolistică a senectuții, pornind de la poveștile de viață ale seniorilor documentate de tinerii artiști din programele Fundației. Integrând concepte și simboluri, lucrările pun în evidență experiențele, trăirile, amintirile vârstnicilor, amprenta timpului și a călătoriei prin viață asupra acestora.
Colecția de lucrări Jurnal de viață va fi expusă pe gardul Casei Filipescu-Cesianu, parte din Muzeul Municipiului București, de-a lungul a 35 metri de trotuar, pe Calea Victoriei nr. 151 din București, și va putea fi astfel vizionată la orice oră, de orice trecător. Amplasamentul lucrărilor în afara unei săli muzeale clasice, prin expunerea stradală a creațiilor realizate de tinerii artiști, reprezintă o modalitate inedită de transpunere către public. Mesajul lor artistic, de solidaritate și admirație pentru cei care au experimentat viața până la o vârstă înaintată, capătă acum o expunere publică.
„Fundația Regală Margareta a României construiește an de an forme de promovare și susținere a tinerilor și, în egală măsură, protejează generațiile ale căror experiențe și trăiri inspiră și motivează prezentul, părinții sau bunicii noștri. Apropierea și dialogarea generațiilor se arată în mesajul artistic precum un gest sincer de recunoștință, un act frumos de a celebra viața și de a conserva valorile moștenite.” (Sabina Elena Dragomir, artist vizual)
Evenimentul include recitaluri de muzică clasică, susținute la Palatul Suțu, ai căror protagoniști sunt actuali și foști bursieri ai programului Tinere Talente. Programul muzical este interpretat de Ioan Tudor (violoncel), Andrei Mărăcine (vioară), Daniel Dumitrașcu (pian), Mircea Dumitrescu (vioară), Eleonora Bordînc (violoncel), Paul Răducanu (vioară). Recitalurile vor fi difuzate on-line pe 13 mai și pe 19 mai, începând cu ora 20.00, pe paginile de Facebook ale Fundației /tineretalentefrmr și /frmr.ro.
La începutul acestui an, în urma unei proces complex de selecție, 30 de artiști cu vârste cuprinse între 14 și 24 de ani, care studiază la instituțiile de învățământ vocațional din țară și care nu dispun de resurse financiare, au devenit bursieri ai programului Tinere Talente. Pe parcursul anului 2021, aceștia beneficiază din partea Fundației Regală Margareta a României de burse, sesiuni de mentorat intergenerațional și masterclass-uri, precum și de acțiuni de promovare a actelor lor artistice.
Profilele bursierilor pot fi consultate aici.
Fundația Regală Margareta a României a fost înființată în 1990 de către Regele Mihai I al României și Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei române. Cu o activitate de peste 30 de ani, Fundația Regală Margareta a României sprijină copii, tineri și vârstnici prin intervenții durabile, bazate pe schimbul de experiență și valori între generații. De-a lungul timpului, Fundația s-a implicat în numeroase proiecte sociale, culturale și de susținere a educației şi talentului artistic. Mai multe detalii despre programele Fundaţiei sunt disponibile pe www.frmr.ro.
Despre Muzeul Municipiului București
Muzeul Municipiului București este un muzeu pavilionar în București, care reunește 9 muzee și case memoriale în prezent deschise vizitatorilor. Din MMB (Muzeul Municipiului București) fac parte – Palatul Suțu (Bd. I.C. Brătianu nr. 2), Casa Filipescu-Cesianu (Calea Victoriei nr. 151), Muzeul Theodor Aman (Str. C.A. Rosetti nr. 8), Muzeul George Severeanu (Str. Henri Coandă nr. 26), Muzeul Victor Babeș (Str. Andrei Mureșanu nr. 14A), Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu” (Bd. Lascăr Catargiu nr. 21), Muzeul de Artă Populară „Prof. Dr. Nicolae Minovici” (Str. Dr. Nicolae Minovici nr. 1), Muzeul de Artă „Frederic Storck și Cecilia Cuțescu Storck” (Str. Vasile Alecsandri nr. 16) și Colecția de Artă „Ligia și Pompiliu Macovei” (Str. 11 iunie nr. 36-38). MMB este un centru informațional, cultural și educațional, un centru activ al unei rețele de organizații. Muzeul este un punct de reper pentru comunitățile culturale din București, precum și pentru mediul academic și științific. Mai multe detalii despre activitatea MMB puteți afla accesând site-ul oficial al muzeului – www.muzeulbucurestiului.ro.