Ministerul Muncii a pus în dezbatere publică un proiect de ordonanță de urgență prin care stimulentul de reinserție pentru părintele care se întoarce la muncă înainte de împlinirea de către copil a vârstei de 6 luni crește de la 650 de lei lunar la 1.500 de lei, așa cum anunțase de altfel ministrul Raluca Turcan.
Propunerile, sugestiile şi opiniile cu privire la acest proiect de act normativ, pot fi transmise la adresa de e-mail: dezbateri@mmuncii.gov.ro.
Puteți studia proiectul AICI
În Nota de Fundamentare se menționează că potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr.111/2010 privind concediul și indemnizația pentru creșterea copiilor, cu modificările și completările ulterioare, au dreptul să beneficieze de concediul și indemnizația pentru creșterea copilului persoanele care în ultimii 2 ani anteriori datei naşterii copilului, au realizat timp de cel puţin 12 luni venituri din salarii şi asimilate salariilor, venituri din activităţi independente, venituri din drepturi de proprietate intelectuală, venituri din activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură, supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.
Persoanele care, în perioada în care sunt îndreptăţite să beneficieze de concediul pentru creşterea copilului, obţin venituri supuse impozitului au dreptul la un stimulent de inserţie. Acordarea stimulentului de inserție se prelungește până la împlinirea de către copil a vârstei de 3 ani, respectiv 4 ani în cazul copilului cu dizabilități, dacă persoana îndreptățită realizează venituri supuse impozitului cu cel puțin 60 de zile anterior împlinirii de către copil a vârstei de 2 ani, respectiv 3 ani în cazul copilului cu dizabilități.
În contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, pe perioada instituirii stării de urgență/stării de alertă au fost adoptate o serie de măsuri în domeniul protecţiei socialecu impact direct sau indirect inclusiv în ceea ce privește solicitanții/beneficiarii drepturilor reglementate de OUG nr. 111/2010, cu modificările și completările ulterioare.
Prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 226/2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, veniturile obținute de anumite categorii profesionale pe perioada suspendării/reducerii activității ca urmare a instituirii stării de urgență/stării de alertă,respectiv indemnizațiile lunare acordate din bugetul de stat reglementate la art. XV din OUG nr. 30/2020, cu modificările și completările ulterioare, nu constituie venituri din desfăşurarea activităţii.
Având în vedere dispozițiile actelor normative menționate trebuie introduse anumite reglementări pentru a nu afecta dreptul la concediul și indemnizația pentru creșterea copilului al persoanelor care au realizat astfel de venituri.
De asemenea, dacă anul 2020 s-a caracterizat prin suspendarea unor activități economice pe perioada stării de urgență și respectiv a stării de alertă, în anul 2021 se preconizează reluarea activităților economice, având în vedere vaccinarea populației și relaxarea treptată a restricțiilor.În acest sens, este necesar să asigurăm o participare mai mare pe piața muncii a tuturor persoanelor, inclusiv a celor aflați în concediul pentru creșterea copiilor și plata indemnizației aferente.
Măsura reglementată în Ordonanța de urgență a Guvernului nr.111/2010 se referă la acordarea stimulentului de inserție. Majorarea acestuia și flexibilizarea acordării poate conduce la avantaje atât pentru angajați, cât și pentru angajatori pe de o parte prin creșterea veniturilor populației aflată în această situație, iar pe de altă parte prin asigurarea forței de muncă necesară la nivelul angajatorului.
Măsura reglementată în Ordonanța de urgență a Guvernului nr.111/2010 se referă la acordarea stimulentului de inserție. Majorarea acestuia și flexibilizarea acordării poate conduce la avantaje atât pentru angajați, cât și pentru angajatori pe de o parte prin creșterea veniturilor populației aflată în această situație, iar pe de altă parte prin asigurarea forței de muncă necesară la nivelul angajatorului.
Totodată, din aplicarea prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr.111/2010, au reieșit o serie de dificultăți cu impact asupra persoanelor beneficiare de drepturile prevăzute de această ordonanță de urgentă, care se referă la: -excluderea părinților, care au în întreținere copii cu vârsta cuprinsă între 2 (3)și 3 (4) ani, de a beneficia de stimulent de inserție în situația în care, după întoarcerea la activitate, părintelui ii încetează raportul de muncă/de serviciu însă, după o perioadă în acest interval de timp, se reangajează;-imposibilitatea angajatorilor de a sancționa angajatul, în perioada celor 6 luni după întoarcerea la activitatea profesională prin finalizarea concediului pentru creșterea copiilor, în situația în care se constată abateri disciplinare în legătură cu munca.
Prin proiectul de ordonanță de urgențăse propune modificarea prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr.111/2010 privind concediul și indemnizația pentru creșterea copiilor, cu modificările și completările ulterioare, pentru remedierea acestor deficiențe, astfel încât să fie asigurat accesul neîngrădit al părinților la drepturile reglementate.
Prin proiectul de ordonanța de urgențăse propune modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.111/2010, cu modificările și completările ulterioare, în sensul introducerii caperioadă care să poată face parte din cele 12 luni care se iau în calcul la stabilirea dreptului la concediul și indemnizația pentru creșterea copiluluiși a celei în care persoana îndreptățită abeneficiat de indemnizația lunară prevăzută la art. XI și XV din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2020 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru stabilirea unor măsuri în domeniul protecţiei sociale în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, aprobată prin Legea nr.69/2020, cu modificările și completările ulterioare și/sau de art. 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.132/2020 privind măsuri de sprijin destinate salariaţilor şi angajatorilor în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, precum şi pentru stimularea creşterii ocupării forţei de muncă, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.282/2020, cu modificările ulterioare.
De asemenea, se propune majorarea stimulentului de inserție în situația în care persoana beneficiară a concediului și indemnizației pentru creșterea copilului realizează venituri supuse impozitului până la împlinirea de către copil a vârstei de 2 ani, respectiv 3 ani în cazul copilului cu dizabilități, diferențiat în funcție de vârsta copilului, precum și acordarea acestuia în cuantumul actual de 650 lei persoanelor care realizează venituri supuse impozitului în perioada în care sunt îndreptățite să beneficieze de concediul pentru îngrijirea copilului cu dizabilități cu vârsta cuprinsă între 3 și 7 ani.
Astfel se propune ca stimulentul să se acorde:
– în cuantum de 1500 lei, dacă persoanele îndreptățite obţin venituri supuse impozitului, oricând înainte de împlinirea de către copil avârstei de 6 luni, respectiv 1an în cazul copilului cu dizabilități, acordat până la împlinirea de către copil a vârstei de 2 ani, respectiv 3 ani în cazul copilului cu dizabilități;
– în cuantum de 650 lei :dacă persoanele îndreptățite obţin venituri supuse impozitului, oricând după împlinirea de către copil vârstei de 6 luni, respectiv 1an în cazul copilului cu dizabilități, acordat până la împlinirea de către copil a vârstei de 2 ani, respectiv 3 ani în cazul copilului cu dizabilități;dacă persoanele îndreptățite obţin venituri supuse impozitului, oricând după împlinirea de către copil vârstei de 2 ani, respectiv 3 ani în cazul copilului cu dizabilități, acordat până la împlinirea de către copil a vârstei de 3ani, respectiv 4ani în cazul copilului cu dizabilități; dacă persoanele îndreptățite obţin venituri supuse impozitului, oricândîn perioada în care se află în concediul pentru îngrijirea copilului cu dizabilități cu vârsta între 3 –7 ani.
Se apreciază că majorarea stimulentului de inserție și posibilitatea acordării acestuia și în cazul persoanelor care beneficiază de prevederile art. 31 alin.(1) din OUG nr. 111/2010, cu modificările și completările ulterioare, vor stimula reîntoarcerea la activitatea profesională a persoanelor îndreptățite să beneficieze de indemnizație pentru creșterea copilului și indemnizația lunară, ca urmare a majorării bugetului familial alocat creșterii și îngrijirii copilului/copiilor.