Școlile din Marea Britanie rămân închise până la începutul lunii martie, iar prima dată la care elevii s-ar putea întoarce fizic în bănci este ziua de 8 martie, însă totul va depinde de rata de vaccinare din țară, a precizat premierul Boris Johnoson, potrivit BBC.
Redeschiderea școlilor ar putea fi anunțată cu maxim 2 săptămâni înante, după cum a precizat premierul. Totodată, Boris Johnson a precizat că înețelege faptul că întârzierea redeschidere școlilor ar putea genera frustrare în rândul elevilor, profesorilor și al părinților, dar spera ca măsura să fie una eficientă.
Potrivit sursei citate, premierul britanic a afirmat, în fața Camerei Comunelor că este optimist și spera ca mai multe resitricții din Regat să fie ridicate treptat, iar redeschiderea școlilor ar putea fi totuși prima dintre ele.
De la debutul pandemiei, peste 100.000 de oameni au murit în Marea Britanie după ce au contractat coronavirusul, la un an după cel mai mortal focar din Europa, au arătat marți cifrele guvernului. Astfel, Marea Britanie a devenit a cincea țară din lume care a înregistrat 100.000 de decese cauzate de virus, după Statele Unite, Brazilia, India și Mexic și, de departe, cea mai mică. SUA a înregistrat peste 400.000 de decese de COVID-19, cel mai mare total din lume, însă populația sa de aproximativ 330 de milioane este de aproximativ cinci ori mai mare decât cea a Marii Britanii.