S-a deschis Muzeul Copiilor! Un spațiu multifuncțional de învățare non – formală și experiențială care răspunde nevoilor și intereselor elevilor pentru a învăța prin joc și joacă.

Proiectul a fost adoptat în baza Hotărârii Consiliului General al Municipiului București nr.212/18.06.2020, la inițiativa Primarului General, Gabriela Firea și este implementat de către PROEDUS.

În cadrul Muzeului Copiilor regăsim o serie de expoziții, ateliere interactive și exponate care valorifică nevoia copiilor de a se juca, de a experimenta, de a testa și proba orice teorie dobândită la nivel teoretic în mediul formal. Artele spectacolului, științe exacte, revoluții științifice, un planetariu, medii de viață, un studio video cu camere de producție, zonă gastronomică cu o bucătărie echipată, anatomie și fiziologie umană, simulator 5-9D, grădină botanică și zoo virtuală și multe alte expoziții și ateliere de învățare. Grupul țintă al PROEDUS este format din elevi din ciclul preuniversitar bucureștean, cadre didactice și părinți.

De asemenea, Muzeul Copiilor este adevărat hub de învățare, în spațiul existent putând fi organizate ateliere și seminare pe diverse tematici. Muzeul Copiilor propune o abordare multidisciplinară lăsând fiecare participant să descopere cât, ce și cum învață în funcție de preferințele pe care le are. Acest hub de învățare aliniază Municipiul București în rândul orașelor europene care au dezvoltat activitățile recreativ – educative ca parte integrantă a unor oferte de petrecere a timpului liber. Astfel, Muzeul Copiilor este spațiul care completează învățământul formal prin paleta diversă de activități.

În această perioadă circuitele din cadrul Muzeului Copiilor sunt următoarele:

Circuit 1 :
Introducere și prezentare Muzeul Copiilor
Planetariu
Revoluții Științifice
Simulator Multidimensional
Artele spectacolului

Circuit 2:
Introducere și prezentare Muzeul Copiilor
Artele spectacolului
Corpul Uman
Harta interactivă a României
Laborator Fizică – Chimie

Circuit 3:
Introducere și prezentare Muzeul Copiilor
Artele spectacolului
Studio TV – Radio și istoria multimedia
Grădină Botanică și ZOO virtuală
Medii de viață
Circuit dedicat copiilor cu vârste până la 10 ani:
Introducere și Muzeul Copiilor
Simulator Rachetă
Artele Spectacolului
Corpul Uman
Medii de viață


Muzeul Copiilor este situat în Bulevardul Decebal nr.11, Bloc S14, parter și mezanin, sector 3, București. Acesta poate fi vizitat de Marți până Duminică în intervalul 10.00-18.00.

Un circuit durează în medie până la maximum două ore.

Accesul în Muzeul Copiilor se face în grupuri de maximum 15 persoane cu un reprezentant PROEDUS.

Pentru a respecta măsurile igienico – sanitare în vigoare pot exista timpi necesari pentru igienizarea spațiului sau pentru aerisirea încăperii. Pentru a facilita procesul de acces în muzeu, vă rugăm frumos să completați declarația pe proprie răspundere în prealabil ( disponibilă aici).

Până la finalul anului 2020, intrarea va fi gratuită, cu respectarea programărilor și rezervărilor.

Detalii găsiți de asemenea, pe pagina de Facebook PROEDUS și pe instagram la proedus.oficial

– Mai multe detalii regasiti pe pagina: www.proedus.ro

– Rezervarea locurilor la Muzeul Copiilor se poate face AICI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.