Prima etapă de înscriere în învăţământul primar – clasa pregătitoare – începe miercuri şi se va derula până pe 23 martie.

Potrivit ordinului ministrului Educaţiei, părinţii ai căror copii împlinesc 6 ani până la data de 31 august 2020 inclusiv au obligaţia de a înscrie copiii în învăţământul primar în clasa pregătitoare. Cei ai căror copii împlinesc vârsta de 6 ani în perioada 1 septembrie – 31 decembrie 2020 inclusiv pot să îşi înscrie copiii în învăţământul primar – clasa pregătitoare – dacă dezvoltarea lor psihosomatică este corespunzătoare.

Părinţii copiilor care împlinesc vârsta de 6 ani în perioada 1 septembrie – 31 decembrie 2020 care nu optează pentru înscrierea copiilor în clasa pregătitoare sau ai celor pentru care evaluarea arată că dezvoltarea lor psihosomatică nu poate asigura parcurgerea cu succes a clasei pregătitoare vor fi consiliaţi în vederea înscrierii celor mici la grădiniţă în grupa mare.

Toţi copiii ai căror părinţi solicită înscrierea în clasa pregătitoare la şcoala de circumscripţie sunt înmatriculaţi la unitatea solicitată. Pe locurile libere se înscriu şi, ulterior, sunt înmatriculaţi cei care provin din alte circumscripţii şcolare, inclusiv din alte localităţi.

Până pe 9 martie se organizează Ziua porţilor deschise în fiecare şcoală, ocazie cu care părinţii, copiii şi alte persoane interesate pot să viziteze unităţile de învăţământ şi să stea de vorbă cu învăţătorii care preiau clase pregătitoare. Tot în această perioadă, în grădiniţe se organizează întâlniri pentru informarea şi consilierea părinţilor.

Pe 7 mai se va afişa la fiecare unitate de învăţământ lista finală a copiilor înscrişi în clasa pregătitoare. Între 8 şi 15 mai vor fi centralizate şi soluţionate de către inspectoratul şcolar cererile pentru copiii care nu au fost încă înscrişi la vreo unitate de învăţământ.

Cea de a doua etapă de înscriere la clasa pregătitoare se desfăşoară între 23 şi 30 aprilie.

Prima etapă de înscriere în învățământul primar:

26 martie 2020 – Procesarea, de către Comisia națională de înscriere a copiilor în învățământul primar, a cererilor-tip de înscriere, cu ajutorul aplicației informatice și repartizarea la școala de circumscripție a copiilor ai căror părinți au solicitat acest lucru în cererea-tip de înscriere.

27 – 30 martie 2020
– Procesarea, la nivelul unităților de învățământ, pe baza informațiilor din cererile-tip de înscriere și din documentele depuse de părinți/ tutori legal instituiți/ reprezentanți legali, a cererilor prin care se solicită înscrierea la o altă unitate de învățământ decât școala de circumscripție, pe locurile rămase libere. Admiterea sau respingerea cererilor acestora, la nivelul comisiei de înscriere din unitățile de învățământ, prin aplicarea criteriilor generale și specifice de departajare și validarea de către consiliul de administrație al unității de învățământ a listei candidaților admiși în această fază. Marcarea, în aplicația informatică, a cererilor – tip de înscriere pentru candidații admiși în această fază.
31 martie 2020 – Procesarea de către Comisia națională a cererilor-tip de înscriere, cu ajutorul aplicației informatice și repartizarea la școala de circumscripție a copiilor ai căror părinți/ tutori legal instituiți/ reprezentanți legali au solicitat înscrierea la o altă unitate de învățământ decât școala de circumscripție, dar nu au fost admiși din lipsă de locuri și care au exprimat în această fază opțiunea pentru înscrierea în școala de circumscripție.
1 aprilie 2020 – Afișarea în unitățile de învățământ și pe site-ul inspectoratului școlar a candidaților înmatriculați, a numărului de locuri rămase libere și a listei copiilor neînscriși după prima etapă.

A doua etapă de înscriere în învățământul primar:

22 aprilie 2020 – Comunicarea, prin afișare la unitățile de învățământ și pe site-ul inspectoratului, a procedurii specifice de repartizare a copiilor pe locurile disponibile, elaborată de inspectoratul școlar. Informarea Ministerului Educației și Cercetării de către comisia județeană/a municipiului București, cu privire la procedura specifică de repartizare a copiilor pe locurile disponibile, în etapa a doua
23 aprilie – 30 aprilie 2020 – Depunerea cererii-tip de înscriere la secretariatul unității de învățământ aflate pe prima poziție dintre cele trei opțiuni exprimate pentru etapa a doua, de către părinții copiilor care nu au fost cuprinși în nicio unitate de învățământ în etapa anterioară sau care nu au participat la prima etapă. Validarea cererilor-tip de înscriere la unitatea de învățământ aflată pe prima poziție în opțiunile privind înscrierea copiilor
4 mai – 6 mai 2020 – Procesarea, la nivelul unităților de învățământ, a cererilor-tip de înscriere depuse de părinți/ tutori legal instituiți/ reprezentanți legali, aplicând procedura specifică elaborată de inspectoratul școlar, pe baza criteriilor generale și a celor specifice de departajare, în limita locurilor disponibile. Completarea, în aplicația informatică, a datelor din cererile – tip de înscriere pentru candidații admiși în această etapă
7 mai 2020 – Afișarea la fiecare unitate de învățământ a listelor finale ale copiilor înscriși în clasa pregătitoare
8 mai – 15 mai 2020 – Centralizarea și soluționarea de către inspectoratul școlar a cererilor părinților/ tutorilor legal instituiți/ reprezentanților legali ai copiilor care nu au fost încă înscriși la vreo unitate de învățământ. Soluționarea de către inspectoratul școlar a oricărei alte situații referitoare la înscrierea în învățământul primar, având în vedere, cu prioritate, interesul educațional al copilului

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.