Disney+, platforma video a grupului Disney, îşi devansează cu o săptămână data de lansare în Franţa şi în mai multe ţări europene, unde va deveni operaţională pe 24 martie, au anunţat marţi reprezentanţii companiei americane, citaţi de AFP.

“Începând din 24 martie, serviciul de streaming va fi disponibil în Regatul Unit al Marii Britanii, Irlanda, Franţa, Germania, Spania, Italia, Elveţia şi Austria”, potrivit unui comunicat publicat de filiala franceză a The Walt Disney Company.

“Preţul abonamentului va fi de 6,99 euro/ 5,99 lire sterline (în Regatul Unit, n.r.) pe lună sau de 69,99 euro/ 59,99 lire sterline pe an”, a precizat The Walt Disney Company France.

Serviciul va deveni operaţional şi în alte ţări europene în vara acestui an, inclusiv în Belgia, ţările scandinave şi Portugalia.

Disney+ a avut parte de o lansare spectaculoasă la jumătatea lunii noiembrie în Statele Unite, Canada şi Olanda, unde a reuşit să strângă 10 milioane de abonaţi în 24 de ore. Serviciul video a fost rapid extins apoi în Noua Zeelandă, Australia şi Puerto Rico şi numără în prezent mai multe zeci de milioane de abonaţi, potrivit estimărilor unor analişti, publicate în ultimele săptămâni în Statele Unite.

Noua platformă va deveni gazda conţinuturilor originale – filme şi seriale TV – create de studiourile din cadrul grupului, inclusiv de Disney, Pixar şi Marvel, dar şi producţiile incluse în universul francizei “Star Wars”, informează Press Association.

Printre programele disponibile pe Disney+ se va afla şi “The Mandalorian”, un serial TV foarte bine primit de criticii de specialitate şi a cărui acţiune se desfăşoară în universul “Star Wars”.

Totodată, Disney+ va difuza în regim de exclusivitate filmele ce vor fi lansate de Walt Disney Studios începând din 2020.

Noul serviciu a fost creat de grupul Disney pentru a concura cu ceilalţi giganţi ai industriei de streaming, Netflix, Amazon Prime Video şi Apple TV+.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.