Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) recomandă cumpărătorilor să fie foarte atenţi la preţuri în perioada reducerilor de iarnă şi să se adreseze instituţiei pentru orice fel de nelămurire, potrivit unui comunicat de presă.
Având în vedere că ne aflăm în plin sezon al reducerilor, ANPC recomandă clienţilor să trateze cu maximă atenţie toate ofertele promoţionale şi să verifice dacă anunţul de reducere de preţ exprimată în valoare absolută sau în procent este efectuat vizibil, lizibil şi fără echivoc pentru fiecare produs sau grupă de produse identice: fie prin menţionarea noului preţ lângă preţul anterior, barat, fie prin menţiunile “preţ nou”, “preţ vechi” lângă sumele corespunzătoare, fie prin menţionarea procentului de reducere a preţului nou care apare lângă preţul anterior, barat, indiferent de tipul de vânzare cu preţ redus (soldare, lichidare, promoţionale).
De asemenea, consumatorii trebuie să ştie că orice vânzare cu preţ redus, indiferent de tip (de soldare, de lichidare, promoţională etc.), trebuie să fie însoţită sau precedată de publicitate şi anunţată sub denumirea ei (“soldare/soldări/solduri”, “lichidare”, “promoţii” etc.), însoţită de data de debut şi de durata acesteia.
În cazul în care oferta este deja în derulare, clienţii trebuie să fie informaţi cu privire la valabilitatea reducerii sau că oferta este valabilă numai “în limita stocului disponibil”.
La achiziţionarea pachetelor promoţionale de tipul “3 la preţ de 2”, cumpărătorii trebuie să verifice preţul individual al produselor, care trebuie să existe în mod obligatoriu la vânzare, pentru a-l putea compara cu preţul pachetului promoţional.
“Totodată, sfătuim consumatorii ca în momentul cumpărării să verifice dacă oferta mai este valabilă şi dacă reducerea de preţuri anunţată este identică cu cea reală (la cititoarele de cod de bare din cadrul marilor magazine sau direct la casă, dacă preţul afişat este cel facturat)”, spun reprezentanţii ANPC.
Pentru a evita orice situaţie neplăcută, ANPC sfătuieşte în mod special toţi consumatorii să solicite informaţii suplimentare atunci când au nelămuriri privind orice campanie publicitară făcută prin orice mijloace (în cadrul magazinului, prin afişe sau pliante, prin anunţuri pe site etc).