Prima întâlnire de lucru a Comisiei pentru debirocratizarea activității didactice din învățământul preuniversitar s-a desfășurat joi, 21 noiembrie, la sediul Ministerului Educației și Cercetării.
Comisia a fost înființată prin ordin al ministrului Educației și Cercetării, Cristina Monica Anisie, și are ca principal mandat elaborarea unui raport privind debirocratizarea activității din învățământul preuniversitar.
„Am decis constituirea unui grup de lucru care include profesori din toate ciclurile învățământului preuniversitar, dar și din învățământul special și din centrele județene de resurse și asistență educațională. De asemenea, din comisie fac parte reprezentanți ai Ministerului Educaţiei, inspectoratelor școlare, sindicatelor și societății civile. Rezultatul eforturilor acestui grup de lucru trebuie să fie stabilirea unui set de documente dispensabile, dar fără să afectăm calitatea actului educațional. Speranța mea este ca începutul anului școlar 2020-2021 să fie altfel. Atât pentru elevi, cât și pentru profesori”, a declarat ministrul Monica Cristina Anisie.
Raportul elaborat de această comisie urmează a fi supus consultării publice în perioada decembrie 2019 – ianuarie 2020 (începutul semestrului al II-lea). Ulterior, pe baza propunerilor și observațiilor primite din partea tuturor celor interesați, Ministerul Educației și Cercetării va adopta un document/instrument de politică educațională pe această temă.