Ministerul Educaţiei Naţionale a centralizat rezultatele finale înregistrate la simularea probelor scrise din cadrul Evaluării Naţionale pentru elevii claselor a VIII-a (EN VIII), desfășurată în perioada 11- 13 martie. La această simulare au participat, în premieră, și elevii claselor a VII-a.
Au participat la toate probele 164.264 de elevi de clasa a VIII-a (din totalul celor 175.463 de elevi înscriși în clasa a VIII-a), respectiv 168.108 elevi de clasa a VII-a (din totalul celor 182.207 elevi înscriși în clasa a VIII-a).
Pe clase, sinteza datelor arată astfel:
Clasa a VIII-a
La simularea susținută de elevii claselor a VIII-a, 87.225 de elevi au obţinut medii mai mari sau egale cu 5, ceea ce reprezintă 53,1% dintre elevii prezenți la toate probele (164.264), procent net superior celui înregistrat anul trecut (47%).
Pe tranşe de medii, se înregistrează următoarea situaţie statistică: 23.176 de medii între 5 şi 5,99, 22.366 de medii între 6 şi 6,99, 19.734 de medii între 7 şi 7,99, 15.330 de medii între 8 şi 8,99, 6.591 de medii între 9 şi 9,99, respectiv 28 de medii 10.
În privința disciplinelor de examen, procentul notelor mai mari sau egale cu 5 a fost de 69,1% (63,1% în 2018) la Limba şi literatura română, respectiv de 39,4% (33,1% în 2018) la Matematică. La proba de Limba şi literatura maternă, 85,9% (82,6% în 2018) din elevii prezenți au primit note peste 5.
Ratele de prezență pe discipline au fost următoarele: 94,95% (166.590 de elevi dintr-un total de 175.463 de elevi de clasa a VIII-a) la Limba și literatura română, 93,55% (9.797 de elevi dintr-un total de 10.473 de elevi eligibili) la Limba și literatura maternă și 94,31% (165.477 de elevi) la Matematică. 16 elevi au fost eliminați din cauza unor tentative de fraudă.
Clasa a VII-a
Simularea EN VIII susținută pentru prima dată și de elevii claselor a VII-a a relevat o rată a mediilor mai mari sau egale cu 5 de 52,4% (88.117 elevi din 168.108 elevi prezenți la toate probele).
Pe tranşe de medii, s-a consemnat următoarea distribuție statistică: 29.039 de medii între 5 şi 5,99, 26.276 de medii între 6 şi 6,99, 19.352 de medii între 7 şi 7,99, 10.586 de medii între 8 şi 8,99, 2.852 de medii între 9 şi 9,99, respectiv 12 medii 10.
Pe discipline, procentul notelor mai mari sau egale cu 5 a fost de 64,2% la Limba şi literatura română, 42,8% la Matematică și 76% la Limba şi literatura maternă.
Rata de participare în ansamblu a fost, în medie, de 93,6 %. 15 elevi au fost eliminați din cauza unor tentative de fraudă.
Rezultatele vor fi analizate la nivelul fiecărei unități de învățământ prin discuții individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, ședințe cu părinții, precum și la nivelul consiliului profesoral în vederea adoptării unor măsuri adecvate pentru îmbunătățirea performanțelor școlare. La solicitarea scrisă a elevului sau a părintelui/tutorelui, notele obținute la simulările naționale pot fi trecute în catalog.