Jocuri și jucării cu eroii din filme, jucării eco realizate din lemn, jocuri software care transpun copiii în realitatea virtuală – pe piața românească de profil oferta devine tot mai variată, producătorii și comercianții raportand an de an rezultate financiare în creștere. 1 iunie reprezintă unul dintre cele mai importante vârfuri de vânzări de pe parcursul întregului an. Potrivit studiului realizat de compania KeysFin, pe fondul creșterii veniturilor românilor, piața jucăriilor ar putea depăși în acest an pragul de 1 miliard de lei.

În România, oferta de jocuri și jucării din 2018 este, fără îndoială, cea mai variată de până acum. Există zeci de mii de produse diferențiate în functie de vârsta sau preferințele copiilor – de la jocuri și jucării cu eroii din filme la jocuri de logică, perspicacitate etc. Potrivit comercianților, un nou trend care prinde tot mai mult în țara noastră îl reprezintă jocurile și jucăriile hand-made, multe dintre acestea fiind vândute sub formă de kit, pe care copiii trebuie să îl asambleze și decoreze. Sunt produse care încearcă să stimuleze creativitatea și îndemânarea, dar și apropierea copiilor de natură, de mediul ambiant. Sunt jocuri și jucării menite să scoată copiii din fața calculatorului, să îi ajute să interacționeze mai mult cu realitatea.

Radiografia pieței jucăriilor arată o creștere semnificativă a afacerilor producatorilor români. Sunt în general companii mai puțin cunoscute pe piața românească, care mizează pe calitatea produselor și mai puțin pe publicitatea asociată, specifică marilor jucători. Acești producători de jucării sunt mai degrabă cunoscuți pe piețele din afara țării, unde preferă să iși distribuie produsele.

,,Piața jucăriilor aparține în mare parte produselor licențiate, cu eroi din filme, din desene animate, care beneficiază de o publicitate agresivă pe toate canalele mass media. Dovadă că afacerile companiilor care vând produse licențiate sunt cele mai mari – Jumbo, Noriel, Netzah Game și Brick Depot sunt, în prezent, cei mai activi jucători dintr-o piață a cărei cifră de afaceri ar putea depăși în acest an 1 miliard de lei”, explică analiștii de la KeysFin.

PIAȚA JUCĂRIILOR, UN BUSINESS PROFITABIL

Potrivit datelor KeysFin, în piața românească a producției și comercializării de jocuri și jucării (coduri CAEN 3240 si 4765) activează 374 de companii, cu peste 30% mai multe decât în 2012. In intervalul 2012-2017, cifra lor de afaceri a crescut de aproximativ 5 ori, de la 190,8 milioane lei în 2012 la 946,5 milioane de lei în 2017 (estimări preliminarii KeysFin – n.r.).

,,Asistăm la un avans semnificativ al acestei piețe și estimăm că, până la finalul acestui an, piața jucăriilor și a jocurilor va atinge 1 miliard de lei, extinderea semnificativă a ofertei, a numărului de magazine și creșterea puterii de cumpărare a clienților fiind principalele argumente”, afirmă analiștii KeysFin.

Cresterea pieței jocurilor și jucăriilor a venit si pe fondul investițiilor companiilor străine, care  controlează în prezent 80% din comerțul autohton și puțin peste 50% din sectorul de producție. Firmele cu acționari din Grecia, Luxemburg, Marea Britanie, Cipru, Germania, Ungaria și Franța sunt cei mai puternici investitori.

Cele mai multe companii din piață activează în București, Mureș, Bihor, Covasna, Harghita, Arad și Brașov. Covasna este liderul topului din perspectiva cifrei de afaceri, cele șase companii din acest județ înregistrând o cifră de afaceri cumulată de peste 53 milioane de lei.

JUMBO, LIDERUL DE NECONTESTAT AL PIEȚEI

Firmă cu acționariat grecesc, Jumbo ramâne și în acest an cel mai important jucător din piața jucăriilor.
Compania, care și-a continuat în ultimii doi ani extinderea agresivă în teritoriu cu noi magazine de format tip hyper, a raportat în 2016 o cifră de afaceri de 268,2 milioane de lei.

Grecii, care acoperă peste 56% din piață, sunt urmați în clasamentul comercianților de Noriel (Intertoy Zone SRL), cu afaceri de 140,9 milioane de lei, Netzah Game SRL (15,4 milioane de lei), primul magazin certificat LEGO din Romania (Brick Depot SRL) cu 14,3 milioane lei, J&M SRL (14,2 milioane lei) și Imaginarium (Tritex Design SRL) cu o cifra de afaceri de 9 milioane de lei.

În topul producătorilor de jocuri și jucării, conduce firma Romexa SA, cu afaceri de 21,8 milioane de lei, urmată de Airquee SRL (19,5 milioane lei), D-Toys SRL (18 milioane lei), Modelleisehnbahn SRL (17,2 milioane de lei) și From Product SRL, cu 14,5 milioane de lei.

,,Primii 10 jucători din comerțul de profil concentreaza 92% din piață, iar în sectorul producției primele 10 companii reprezintă 67% din cifra de afaceri totală. Astfel, nivelul ridicat de polarizare a pieței jucăriilor este direct influențat de nivelul investițiilor făcute de principalii jucatori”, explică analiștii de la KeysFin.

La nivel internațional, potrivit datelor Keysfin, LEGO este principalul actor din piața jucăriilor, cu venituri de 4,7 miliarde de euro și un profit de 1,05 miliarde de euro în 2017. Compania este urmată de Hasbro (producator al mai multor marci de jucarii: Transformers, Frozen, My Little Pony, Monopoly etc.), cu venituri de 4,34 miliarde de euro și de Mattel (marci: Barbie, Fisher Price, Mega Bloks etc), cu 4,06 miliarde de euro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.