Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” vă invită sâmbătă, 17 februarie 2018 începând cu ora 18:00 la conferința intitulată „O Prietenie Regală: Grigore Antipa și Regii României 1892-1944″, susținută de către Dr. Oana Paula Popa, cercetător științific, șeful Laboratorului de Biologie Moleculară din cadrul Muzeului.

Evenimentul ne va dezvălui câteva dintre comorile Muzeului al cărui „suflet” a fost Grigore Antipa, cel pe care Regele Carol I îl considera de neînlocuit la conducerea Pescăriilor Statului, prietenul de o viață al Regelui Ferdinand și colaboratorul apropiat al Regelui Carol al II-lea.

Vă așteptăm la Muzeu sâmbătă seară, pentru a vă spune povestea unei prietenii alese purtate de marele savant român celor patru generații ale Familiei Regale a României, prietenie dezvăluită de neprețuite obiecte, documente și fotografii inedite din colecțiile muzeelor partenere.

Conferința va avea loc în Sala Insectelor de la etajul Muzeului, iar participarea este gratuită în limita locurilor disponibile.

Parteneri: Muzeul Național Cotroceni, Muzeul Național Peleș, Muzeul Municipiului București, Historia, Armada, New Folder, Carrefour.

Parteneri media: Radio Romania Cultural, UnitedMedia, Calendar Evenimente, comunicatedepresa.ro, Centruldepresa.ro, Grădinite.com, Prokid.ro,GoKID.ro, mamica.ro, melc-codobelc.ro, agendacopiilor.wordpress.com,HotNews, SmartWoman, Mămica de azi, Mami, stiripentrucopii.com, kidsnews.ro, labucatarie.ro.

Detalii: www.antipa.ro și pe pagina de Facebook a Muzeului Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa”: www.facebook.com/muzeulantipa.