Senatul Universității din București a aprobat, în cadrul ședinței de miercuri, 22 februarie 2017, Metodologia organizării și desfășurării concursului de admitere 2017, pentru studii universitare de masterat.
Admiterea la programele masterale se desfășoară în sesiunea Iulie – Septembrie 2017, pe locuri finanțate de la buget și pe cele cu taxă, atât pentru învăţământul cu frecvenţă, cât și pentru cel cu frecvenţă redusă.
La concursul de admitere se pot înscrie absolvenții cu diplomă de licență sau echivalentul acesteia, iar admiterea este deschisă atât cetățenilor români, cât și cetățenilor statelor membre ale Uniunii Europene, ai statelor aparținând Spațiului Economic European și ai Confederației Elvețiene, în condiții prevăzute de lege.
Pentru facilitarea procesului, facultățile vor putea dezvolta platforme online pentru înscriere, potrivit metodologiilor proprii. Înscrierea la concursul de admitere se poate face, în numele candidatului, și de către o altă persoană, pe bază de procură.
Potrivit Metodologiei un student poate urma concomitent cel mult două programe de studii, indiferent de ciclul de studii. Pe de altă parte, Universitatea asigură finanțarea de la buget pentru un singur program de master.
Similar cu procedurile aferente admiterii la studiile de licență, candidații la studiile masterale nu vor fi nevoiți să depună copiile legalizate ale diplomelor și ale celorlalte acte necesare, acestea urmând să fie certificate prin confruntarea cu documentele originale, de către membrii comisiei de admitere.
Noutatea majoră a metodologiei de admitere la studiile de masterat 2017 o reprezintă creșterea mediei minime de admitere, de la cinci (5), în 2016, la șase (6), în 2017. „Media minimă de admitere va fi stabilită de consiliul facultăţii, dar nu poate fi mai mică decât 6 (şase)”, se arată în documentul aprobat ieri de Senatul Universității din București.
Vor fi scutiți de plata taxei de înscriere la admitere, o singură dată, în cadrul Universităţii din Bucureşti, candidaţii orfani de ambii părinţi, cei proveniţi din casele de copii sau din plasament familial, dar și copiii personalului didactic în activitate și cel pensionat, precum și copiii personalului încadrat în instituției.
Structura examenului de admitere, pe facultăți, precum și calendarul admiterii la studii de masterat vor fi aprobate într-o ședință de Senat viitoare. Detalii privind Metodologia organizării și desfășurării concursului de admitere 2017, pentru studii universitare de masterat, puteți găsi în documentul publicat pe website.