Aproximativ 300 de expozanți propun peste 850 de evenimente editoriale și profesionale la cea de-a 23-a ediție a Târgului Internațional Gaudeamus – Carte de Învățătură, care se va desfășura în perioada 16 – 20 noiembrie, la Romexpo.
La această ediție, China este invitat de onoare al târgului.
Președintele — director general al Societății Române de Radiodifuziune, Ovidiu Miculescu, și-a exprimat miercuri speranța că târgul va putea fi organizat și anul viitor.
“Este a 23-a ediție. Noi sperăm din tot sufletul, având în vedere contextul în care unii politicieni încearcă să ne treacă strada cu forța, împotriva voinței noastre și a bunei practici europene, sper să nu fie ultimul târg Gaudeamus”, a spus Miculescu, la conferința de presă dedicată anunțării evenimentului.
El a precizat că Târgul Gaudeamus “este unul dintre evenimentele extrem de importante pe care Radio România le organizează, le susține, le desfășoară și le finanțează exclusiv din veniturile proprii, respectiv din contribuția cetățenilor”.
Miculescu a menționat că ediția 2016 a Gaudeamus înregistrează o premieră prin invitarea la eveniment a unei țări din afara spațiului european — China.
“Sper că această deschidere pe care Radio România o face către Asia va contribui la acest schimb cultural extrem de important, la promovarea valorilor românești”, a spus el.
Totodată, Ovidiu Miculescu și-a exprimat speranța că ediția din acest an va doborî recordurile de anul trecut în ceea ce privește participanții, evenimentele și vizitatorii.
La rândul său, Yan Jianwu, consilier cultural al Ambasadei Chinei la București, a afirmat că “guvernul chinez acordă o atenție deosebită participării la acest târg”, declarând că apreciază această participare ca o continuare a prezenței României, anul acesta, ca invitat special, la Târgul Internațional de Carte de la Beijing.
Potrivit acestuia, în afară de o delegație oficială condusă de directorul adjunct al Administrației de Stat pentru Presă, Publicații, Radio, Film și Televiziune din China, Yan Xiaohong, la Gaudeamus vor fi prezente peste 50 de edituri importante, reprezentate de peste 100 de editori, precum și un grup de scriitori importanți din China.
La standul Chinei, vor fi prezentate peste 2.000 de titluri, 3.000 de exemplare, în limbile engleză, română, chineză, pentru ca un număr cât mai mare de cititori români să se apropie de această țară.
Gaudeamus 2016, care va începe pe 16 noiembrie, va reuni peste 300 de expozanți — edituri românești cu tradiție, instituții de învățământ, difuzori de carte și publicații, asociații profesionale și organizații active în domeniile cultură și educație, cărora li se adaugă numeroși participanți în premieră. Aceștia propun publicului peste 850 de evenimente editoriale și profesionale, record în istoria târgului, care se vor desfășura la standurile expozanților.
Președintele de onoare al ediției este prof. univ. dr. Liviu Papadima, prorectorul Universității din București.
Și în acest an va fi organizată o tombolă, derulată pe baza biletelor și a abonamentelor de intrare, care va avea în acest an câteva premii extrem de atractive, și vor fi acordate Premiile Gaudeamus 2016, care vor fi decernate duminică, 20 noiembrie, la ora 17,00.
Programul de vizitare a târgului este zilnic între orele 10,00 și 20,00. Accesul publicului în incinta târgului se va face pe baza biletelor (în valoare de 5 lei) și a abonamentelor (în valoare de 10 lei, valabile pentru toată perioada), care vor constitui totodată și suportul pentru tombola Gaudeamus. Ca și la edițiile precedente, vor beneficia de acces gratuit în incintă: preșcolarii, elevii, studenții, cadrele didactice, alți profesioniști din domeniile editorial-educațional, jurnaliștii, pensionarii, persoanele cu dizabilități și însoțitorii acestora, grupurile organizate.
În cei peste 20 de ani, Gaudeamus numără 96 de târguri organizate în întreaga țară, peste 2.600.000 de vizitatori și circa 10.500 de manifestări desfășurate în acest cadru.