O bancă din Marea Britanie a devenit prima din lume care oferă a treia opțiune în ceea ce privește sexul clienților care apelează la o astfel de instituție, informează Business Insider.
Metro Bank a introdus în documentele sale oficiale dedicate clienților, alături de clasicele opțiuni în ceea ce privește sexul — masculin și feminin — varianta ”non-binar”. Acesta este termenul folosit de indivizii care nu se identifică nici bărbați, nici femei, scrie Agerpres.ro.
De asemenea, banca a adăugat formula de adresare ”Mx” (derivată din ”Mr” — dl., ”Mrs” — dna., Ms. — domnișoară), folosită de obicei de persoanele transsexuale sau de cele non-binare, care preferă să fie apelate cu pronume neutre din punct de vedere al genului.
Decizia a fost luată după ce o tânără de origine scoțiană, Kaelin Fanish, nu a reușit să-și deschidă un cont la Metro Bank deoarece aceasta nu avea decât două opțiuni în privința sexului, masculin sau feminin, iar ea nu se regăsea în acestea.
Kaelin Fanish a salutat decizia istorică pe care a catalogat-o drept ”un pas mare înainte” pentru un sistem bancar care timp de 600 de ani nu a oferit decât două opțiuni în ceea ce privește sexul clienților săi.
Directorul de comunicare al Metro Bank a declarat pentru Buzzfeed UK că politica băncii este de a asculta clienții și că spre deosebire de unele situații în care lucrurile sunt ”prea dificile pentru a face ceva în privința lor”, cazul de față ”nu a fost, în mod clar, unul dintre ele”.