Urmare a Hotărârii Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), pronunţată în dosarul nr. 628 din data de 28.09.2016, Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice face o serie de precizări:
Ministerul Educaţiei a fost citat la şedinţa de analiză a dosarului menţionat anterior în data de 26 septembrie, fiind informat că termenul de soluţionare a acestuia este 28 septembrie. În condiţiile în care, în procedura internă a CNCD de soluţionare a petiţiilor şi sesizărilor se stipulează în mod expres că citaţia se comunică părţilor cu 5 zile înaintea termenului stabilit, Ministerul Educaţiei a fost pus în imposibilitatea de a-şi prezenta apărarea. Cu toate că a fost solicitată oficial amânarea şedinţei, având în vedere intervalul foarte scurt acordat pentru formularea unui punct de vedere, cererea a fost ignorată, speţa judecându-se fără apărarea ministerului. Mai mult, petiţia a fost soluţionată în regim de urgenţă, deşi potrivit ordinul preşedintelui CNCD nr. 144/2003, acest tip de procedură nu este reglementat.
Decizia CNCD, conform căreia metodologia de organizare şi desfăşurare a concursului de ocupare a funcţiilor de director şi director adjunct din unităţile de învăţământ preuniversitar îngrădeşte dreptul unor profesori de a se înscrie la concurs, este bazată pe un argument fals. Aceasta, deoarece prevederile art. 21 alin. (5) din metodologie, luat în discuţie în şedinţa CNCD, vizează exclusiv candidaţii care promovează concursul. Precizăm că înscrierea şi susţinerea probelor sunt deschise tuturor cadrelor didactice care îndeplinesc cumulativ condiţiile prevăzute la art. 3 alin. (1) din metodologia de concurs.
Aplicarea prevederilor art. 21 alin. (5) nu generează situaţii discriminatorii, ci previne apariţia conflictelor de interese, în condiţiile în care persoane aflate în relaţie de soţi şi rude de gradul I vor ocupa concomitent funcţii de conducere, îndrumare şi control în învăţământul preuniversitar. Considerăm că situaţii de acest gen pot să influenţeze exercitarea obiectivă a atribuţiilor specifice funcţiilor de conducere, respectiv de îndrumare şi control sau a rolului oficial. Reamintim, în context, că acelaşi prevederi au fost aplicate la concursul pentru ocuparea funcţiilor de inspector şcolar organizat în anul şcolar 2014-2015, fără a fi atacate de nicio persoană.
„Mesajul nostru este ferm: concursul pentru ocuparea funcţiilor de directori în unităţile de învăţământ preuniversitar se va organiza la termenele anunţate iniţial, pe baza principiilor şi prevederilor enunţate în metodologie. Decizia CNCD, şi anume că metodologia interzice anumitor persoane participarea la concurs, este incorectă. Articolul incriminat se referă la un potenţial conflict de interese ce ar putea surveni după promovarea concursului, nicidecum nu face referire la înscrierea la concurs. Prin urmare, deşi au fost diverse tentative de a sabota acest concurs, vă asigur că îl vom organiza. Există în acest moment peste 6.900 de candidaţi înscrişi şi avem datoria să mergem până la capăt cu demersul de profesionalizare a managementului şcolar”, a declarat Mircea Dumitru, ministrul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice.
Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice va contesta Hotărârea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) din data de 28.09.2016, în conformitate cu prevederile Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, dar şi cu procedura de contestaţie aprobată de CNCD. De asemenea, Ministerul Educaţiei va depune şi o cerere de suspendare a respectivei hotărâri, potrivit prevederilor Legii 554/2004 a contenciosului administrativ.