Dacia va prezenta noul Duster la cea de-a 65-a ediţie a Salonului Auto de la Frankfurt, care marchează o evoluţie în ceea ce priveşte designul, accentuând şi mai mult valenţele de 4×4 ale SUV-ului, au anunţat, miercuri, reprezentanţi ai companiei, într-un comunicat remis Agerpres
Noul Duster afişează o parte frontală mai expresivă. Calandrul restilizat include o nouă grilă cu bandouri cromate, încadrată de noile blocuri optice. Aceste evoluţii pun în valoare noul Duster ca fiind un vehicul stabil şi robust, un veritabil 4×4, arată compania.
“Am capitalizat toate acele elemente care i-au sedus încă de la început pe clienţii noştri, păstrând, totodată, proporţiile iniţiale ale autovehiculului. Elementele de identitate ale modelului, precum calandrul, au fost modernizate. Am reafirmat detaliile de veritabil 4×4 ale vehiculului, fără a renunţa la elementele de utilitate deja cunoscute. Noul Duster îşi reafirmă caracterul puternic dar îşi păstrează genele sale iniţiale”, arată David Durand, director de design al gamei Dacia.
Noile bare de pavilion longitudinale, care poartă inscripţia Duster, accentuează caracterul de SUV al autovehiculului, iar noile jante de aluminiu 16 inch cu aspect ‘dark metal’ alături de pneurile Mud and Snow dau un plus de dinamism Noului Duster. În partea din spate, blocurile optice noi reiau linia stilistică a părţii frontale, în special prin prezenţa elementelor cromate. Ornamentul de eşapament cromat, precum şi noua inscripţie 4WD, completează evoluţiile de design exterior şi reafirmă personalitatea puternică a noului Duster.