Pentru orice examen, pregătirea este una dintre etapele foarte importante. De modul în care este abordată această perioadă depind rezultatele obținute la final.
Iată cele mai frecvente greșeli în învățarea pentru examen depistate de specialiștii educaționali.
- Gestionarea deficitară a timpului
O organizare temeinică a timpului este esențială în obținerea unei note bune la examen, fie că vorbim de Evaluarea Națională, Bacalaureat sau chiar examenele de la facultate.
Ca părinte, încă de când copilul este mic, îi poți explica de ce este important să învețe în fiecare zi, treptat, câte puțin, și nu foarte mult într-o perioadă scurtă de timp. Spune-i că în felul acesta, are timpul necesar să-și sedimenteze informațiile acumulate și să facă legături între ele.
Transformă-l pe “mâine” în “azi” și ajută-l pe copilul tău să își organizeze eficient timpul și energia.
Învățarea are loc atunci când se creează legături între neuroni, iar legăturile între neuroni se consolidează în timp, de aceea este esențială consecvența în învățare.
Este recomandat ca elevul să ia pauze regulate în timpul învățării, de preferat câte 10 minute, după fiecare secvență de 45 de minute de învățare. Bineînțeles, unele noțiuni sunt mai greu de învățat, iar în acele cazuri copilul are nevoie de pauze mai lungi pentru a redobândi energia suficientă este de părere Luciana Terente specialist educațional INTUITEXT.
- Falsa impresie că știe – “Iluzia competenței”
Doar sublinierile excesive și simpla recitire a materialului pot să-i ofere elevului falsa senzație că a învățat.
“Iluzia competenței” apare când elevul utilizează metode de învățare care nu sunt pe deplin eficiente și care-i creează reprezentări distorsionate privind gradul de acumulare și de înțelegere a celor studiate. Este important ca atunci când face verificarea cunoștințelor dobândite să îndepărteze sursele de inspirație și să se întrebe: dacă aș explica lucrul acesta unei alte persoane, ce i-aș spune? Independența și ușurința în formularea unui răspuns complet și corect sunt indicatori buni ai gradului de învățare mai spune Luciana Terente.
Propune-i copilului tău să repete cu voce tare. Persoana care vorbește învață cel mai bine pentru că folosește și exprimă informațiile noi în diverse moduri. Învățăm și ne reamintim cam 80-90% din ceea ce facem și spunem. Pentru a învăța și fixa, avem nevoie să vorbim despre subiectul respectiv și să aplicăm, pe cât posibil, cunoștințele teoretice.
De asemenea, pentru a vedea cât de bine stăpânește cunoștințele, pune-l pe copilul tău în situații problemă ieșite din rutină, de exemplu, propune-i să rezolve un test online sau o simulare de examen. Astfel poți vedea cât de bine se descurcă și în fața unor abordări diferite.
- Negativismul
Unii elevi se demoralizează ușor sau proiectează un rezultat negativ.
Spune-i copilului tău că o atitudine pozitivă este mult mai de ajutor și că printr-o organizare eficientă, o învățare temeinică va reuși să își atingă țelul final. Fii alături de el, sprijină-l în efortul său, ajută-l să-și proiecteze mental “un final fericit”. Oferă-i argumente obiective și convingătoare care să-i crească încrederea în forțele proprii. Amintește-i episoade în care, pentru că s-a mobilizat și a fost consecvent, a reușit.
Examenele sunt pietre de încercare pentru voința, perseverența, mobilizarea și capacitatea de a gestiona adecvat fiecare etapă de pregătire și fiecare dificultate apărută copilului.