Mai multe anomalii grave ale fătului vor putea fi tratate, de acum, înainte de naştere, prin intervenţii chirurgicale realizate chiar în uterul mamei, începând din această vară, la Unitatea de Asistență Materno-Fetală de Excelență, inaugurată, marti, la Spitalul Obstretică şi Ginecologie “Polizu” din Capitală.
Unitatea de asistenţă materno-fetală este prima de acest fel din România, a fost construită după modelul unor unităţi similare din Occident si va funcţiona în cadrul Institutului Naţional pentru Sănătatea Mamei şi Copilului “Alessandrescu-Rusescu”, potrivit directorului Nicolae Suciu.
“Prin investigaţiile specifice ale laboratoarelor ultra-specializate, se vor da soluţii genomice şi de afecţiuni moleculare aproape la orice patologie care există în istoricul familiei”, a mai spus specialistul. In departamentul de screening neinvaziv prenatal se fac ecografii fetale şi proceduri diagnostice şi terapeutice eco-ghidate.
Unitatea are şi o sală de operaţii multifuncţională, unde se pot face intervenţii chirurgicale simultan asupra mamei şi a fătului, de către două echipe de medici. Tot aici există şi un amfiteatru cu dispozitive media, care permite, prin sistemul de telemedicină, vizionări live ale operaţiilor, dar şi participarea interactivă a rezidenţilor şi specialiştilor interesaţi de medicina materno-fetală.
Prof. dr. Nicolae Suciu a făcut apel la medicii obstreticieni din ţară să trimită la acest centru modern, în timp util, toate gravidele care prezintă un risc de naştere prematură. Astfel, atât mama, cât şi bebeluşul vor putea să beneficieze de dotările moderne ale acestei unităţi.
Una dintre afecţiunile care vor putea fi rezolvate în această unitate de excelență este, de exemplu, splina bifida, caz in care medicii pot interveni chirurgical in-utero, cu anestezie administrată mamei, fără efecte secundare asupra fătului, până în săptămâna a 25-a de sarcină. Tot prin intervenţii realizate în uter, vor putea fi remediate mai multe tipuri de malformaţii congenitale cardiace sau extirpate formaţiuni tumorale.
Noua unitate are o suprafaţă de 1.740 de metri, iar proiectul este finanţat integral din fonduri europene, investiţia ridicându-se la peste 55 de milioane de lei.
Serviciile medicale vor fi decontate prin casa de asigurări de sănătate.