Patul KRITTERMagazinul IKEA din Zona Comerciala Baneasa roaga toti clientii care au achizitionat paturile de copii KRITTER sau SNIGLAR sa verifice imediat data productiei inscrisa pe eticheta de pe tablia de la capul patului sau pe cea de dedesubtul cadrului. Toti clientii care au acasa un pat KRITTER fabricat intre 1114 si 1322 sau un pat SNIGLAR datat de la 1114 la 1318 vor primi gratuit un set de reparatii.

Compania IKEA a primit sapte sesizari de la clienti privind ruperea barei de metal care leaga tablia laterala de cadrul de pat. Produsele au fost retrase imediat de la vanzare din toate magazinele din lume, iar testele efectuate de designerii IKEA au aratat ca a existat un defect de fabricatie al barei de metal, pentru loturile fabricate intre:

– 1114 si 1322 (13 – anul, 22 – saptamana) pentru patul KRITTER,

– 1114 si 1318 pentru patul SNIGLAR.

Patul SNIGLARClientii care au acasa un produs din loturile mai sus mentionate sunt rugati sa verifice daca bara metalica este intacta si sa contacteze imediat Departamentul Relatii Clienti pe adresa de email info.bucuresti.ro@IKEA.com sau la numarul de telefon 0746 MYIKEA (0746.69.45.32) pentru a primi gratuit un set pentru reparatie. Setul de reparatie include o bara solida metalica de diametru 10 milimetri, garnituri pentru atasarea barei la tablia laterala, doua imbusuri si instructiuni de inlocuire a barei metalice.

Numai paturile KRITTER si SNIGLAR cu data fabricatiei mentionata mai sus sunt afectate de aceasta decizie de rechemare pentru reparatii. Acestea pot fi folosite in deplina siguranta cata vreme bara metalica nu este rupta. Decizia de a rechema aceste produse pentru reparatii a fost luata ca o masura de a preveni orice risc de producere a vreunui incident si de a evita remedierea posibilelor urmari. Utilizarea in perfecta siguranta a tuturor produselor din gama IKEA este primordiala. De aceea, compania IKEA nu va ezita sa recheme de pe piata produse ori de cate ori va fi necesar.

Intr-un comunicat, producatorul precizeaza ca toate paturile IKEA pentru copii indeplinesc toate standardele de calitate impuse pentru acest tip de produse si niciun alt tip de paturi pentru copii comercializate in acest moment de catre compania IKEA nu prezinta necesitatea de a fi rechemate.

In total, in lume s-au vandut aproximativ 200.000 de bucati de paturi pentru copii KRITTER – fabricate intre 1114 si 1322, si SNIGLAR – de la 1114 la 1318. Magazinul IKEA din Bucuresti a vandut 2.939 de paturi KRITTER si SNIGLAR.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.