Poliţiştii ieşeni au declanşat cercetări în cazul unei foste voluntare a unei fundaţii din Iaşi, care şi-a însuşit mai multe donaţii făcute de diverse persoane, inclusiv din străinătate, pentru bebeluşii internaţi în clinica de recuperare pediatrică a Spitalului “Sfânta Maria” din Iaşi.
Anca Crăciun, fostă voluntară a fundaţiei “Ador Copiii” din Iaşi, este acuzată că şi-ar fi însuşit bani şi diverse lucruri provenite din donaţii strânse de la persoane din ţară şi din străinătate. Femeia îşi crease o pagină pe un site de socializare, prin care îi îndemna pe oameni să facă donaţii pentru minorii internaţi în clinica de recuperare pediatrică de la Spitalul de copii “Sfânta Maria” din Iaşi.
Managerul acestui spital, Radu Terinte, a declarat, marţi, presei că totul a ieşit la iveală în urmă cu câteva zile, după ce o româncă stabilită în Dubai a venit la Iaşi pentru a-i vizita pe micuţii cărora le-a trimis mai multe pachete, dar care nu au mai ajuns la destinaţie.
“Este uimitor cum unii oameni profită de suferinţa acestor copii. Femeia din Dubai a venit la spital şi ne-a spus că a trimis pe numele presupusei voluntare mai multe pachete cu haine, încălţăminte şi cosmetice. N-a ajuns nimic la copii. Este posibil ca această femeie, Anca Crăciun, să fi strâns şi bani în numele copiilor”, a precizat managerul Spitalului de copii din Iaşi, Radu Terinte.
El a afirmat că a depus plângere la Poliţie împotriva persoanei respective, explicând că trebuie să se termine cu “şarlatania”. Totodată, managerul spitalului ieşean a mai spus că unitatea medicală are relaţii excelente de colaborare cu fundaţia “Ador Copiii”.
“Nu vom renunţa la colaborarea noastră cu această fundaţie. Ei au venit şi au zugrăvit saloanele în care stau copiii şi au pictat pereţii. Au adus şi jucării, dar şi alte lucruri. Am vorbit cu ei şi mi-au spus că fundaţia a renunţat la colaborarea cu Anca Crăciun încă de la începutul anului”, a mai spus managerul spitalului ieşean.