gradinitaAr trebui să se joace și să învețe lucruri noi în cele câteva ore pe care le petrec la grădiniță, dar în schimb sunt obligați să sufere de frig. Zeci de copii din Bacău se încălzesc, pe rând, la două calorifere electrice deoarece clădirea în care învață nu este încălzită, iar conducerea primăriei spune că nu se va putea face nimic nici în săptămâna care urmează, asta deși temperaturile de afară au scăzut considerabil în ultima vreme.

Doar două calorifere electrice mai dezmorțesc aerul rece din sălile de curs ale grădiniței numărul 10 din Bacău. Cei aproape 40 de copii care învață aici sunt nevoiți să suporte frigul de zile bune. Pentru ca cei mici să nu se îmbolnăvească, educatoarele sunt nevoite să adapteze și orele ținând cont de disconfortul termic.

“Copiii sunt îmbrăcați cu hăinuțe groase. Astăzi am avut lecții de pictură și nu am putut să punem paharele cu apă pe toate mesele, am lucrat pe grupuri ca să nu se ude copiii la mâini și să le fie rece,” explică Silvia Radu, educatoare, citata de Digi24.ro.