UNICEF și Ministerul Educației și Cercetării Științifice (MECS) au lansat vineri campania împotriva violenței în școli cu mesajul „Ești erou în curtea școlii când oprești violența verbală!”.
Potrivit datelor MECS, în anul școlar 2014 /2015, au fost raportate la nivel național 18.793 de cazuri de violență în școală, număr în scădere raportat la anul școlar anterior, dintre aceste cazuri, 3397 fiind asociate violenței verbale. Conform studiului global UNICEF pe tema violenței din anul 2014, în România, 41% dintre copii erau intimidați și hărțuiți de colegi la școală. Cea mai des menționată formă de violență împotriva copilului a fost cea elev-elev (certuri, conflicte, țipete, folosirea de apelative) comparativ cu elev-profesor sau profesor-elev (ironie, țipete, ofense sau jigniri). De asemenea, violența verbală este tipul de violență menționat cel mai des, deși este considerată o formă de abuz mai puțin gravă.
„Vrem ca școala să rămână un spațiu al toleranței, echilibrului și demnității. Dincolo de conținuturile învățării, problemele legate de climatul școlar și de «bunăstarea copilului», inclusiv «bunăstarea relațională», reprezintă domenii de interes pentru Ministerul Educaţiei din perspectiva asigurării unei educaţii de calitate, fiind factori care influențează, potrivit studiilor, atât participarea școlară, cât şi rezultatele obținute. UNICEF România este unul dintre partenerii importanți ai Ministerului Educației și Cercetării Științifice și un vector al schimbării, ale cărui idei și soluții constructive în domeniul educației depăşesc graniţele comunităţii academice (locale, regionale, naţionale sau internaţionale) şi sunt difuzate în câmpurile politicii şi practicii educaţionale din întreaga lume. Mesajul pe care dorim să îl transmitem prin această campanie, privind stoparea violenței asupra copilului, este acela al acțiunilor multi-dimensionale și al abordării integrate, care să angajeze, într-o manieră globală, toți membrii comunității”, a declarat dl. Sorin Mihai Cîmpeanu, ministrul Educației și Cercetării Ştiințifice.
Scopul campaniei este creșterea nivelului de informare și conștientizare la nivel național și local în privinţa formelor și consecințelor violenței verbale în școală. Campania se va desfășura în intervalul octombrie 2015 – iunie 2016 și include două spoturi video (unul care ilustrează violența verbală între colegi și unul între profesor și elev), două spoturi radio, machete pentru panotaj și campanie online. Campania încurajează copiii să raporteze cazurile de violență și, pentru că ei își ajută colegii, vor fi numiţi „supereroi”.
„Din păcate, studiile arată că intimidarea, hărțuirea și agresiunea verbală împotriva copiilor sunt prezente la un nivel îngrijorător în școală. Cei care fac aceste lucruri sunt fie alți copii, fie profesori. Campania are scopul de a crește nivelul de informare și conștientizare și, în același timp, face apel la cei care sunt martori ai violenței verbale împotriva copiilor să acționeze. Știm că pentru copii nu este ușor să ia atitudine, dar ei pot schimba în bine viața prietenilor lor și, de aceea, în cadrul campaniei, îi numim supereroi”, a declarat Sandie Blanchet, Reprezentantul UNICEF în România.
Creșterea nivelului de informare și conștientizare a efectelor violenței verbale nu este suficientă pentru a produce schimbări majore. De aceea, împreună cu partenerii săi, UNICEF testează servicii integrate pentru a identifica și pentru a adresa acest fenomen, în familie, în comunitate și în școală și pentru a crește capacitatea copiilor, profesorilor și a părinților de a preveni și de a combate violența.
La nivel local, în județul Bacău, UNICEF și partenerii săi derulează acțiuni de creștere a abilităților consilierilor școlari de la nivelul a 45 de școli de a recunoaște și adresa cazurile de violență, de a identifica persoane resursă din interiorul comunității, de a crea rețele de sprijin și de a alerta și mobiliza comunitatea să ia o poziție în fața fenomenului de violență verbală. Totodată, UNICEF va acorda fiecărei școli un micro-grant prin care poate derula, printre altele, și activități de combatere a violenței în școli. De asemenea, va asigura formarea consilierilor școlari din cele 45 de comunități din județul Bacău cu privire la metodele de identificare și adresare a violenței împotriva copiilor.
Evidențele generate în cadrul modelului de servicii integrate sunt folosite pentru a influența politicile naționale astfel încât toți copiii din România să fie mai bine protejați împotriva violenței.