Consiliul Naţional al Elevilor susţine iniţiativa ANOSR, de miercuri, de la Timişoara, prin care studenţii vor trage “un semnal de alarmă” în ceea ce priveşte “subfinanţarea” sistemului educaţional.
“Educaţia este considerată ca fiind o prioritate naţională, însă nu a fost tratată corespunzător. Trebuie să ne conformăm normelor europene, iar creşterea finanţării pentru educaţie reprezintă calea spre dezvoltarea unui sistem adaptat nevoilor socio-economice actuale”, a declarat miercuri preşedintele CNR, Iulia Flavia Miron.
Potrivit acesteia, sistemul educaţional preuniversitar necesită o creştere a finanţării pentru a fi posibilă revizuirea programei şcolare, dotarea tehnică a unităţilor de învăţământ, integrarea şi formarea tinerilor pentru piaţa muncii, dar şi asigurarea unor condiţii şi servicii sociale favorabile, precum burse şi alocaţii şcolare şi programe de consiliere şi orientare în carieră.
“Printre priorităţile de finanţare şi evaluare ale sistemului se află şi şcolile tehnologice, care nu pregătesc elevii pentru piaţa muncii şi nu sunt promovate ca o alegere viabilă în defavoarea învăţământului teoretic. Totodată, sistemul este foarte afectat de lipsa pregătirii resursei umane. În ţările dezvoltate, finanţarea corespunzătoare a educaţiei determină dezvoltarea gradului de pregătire a forţei de muncă, creşterea angajabilităţii pe piaţa muncii, dezvoltarea competenţelor tehnice şi vocaţionale, care să corespundă cerinţelor pieţei economice şi angajatorilor, respectiv dezvoltării unor noi tehnologii în diverse domenii”, se arată într-un comunicat de presă al CNR remis Agerpres.
Aproximativ 200 de studenţi, membri ai Alianţei Naţionale a Organizaţiilor Studenţeşti din România, vor protesta miercuri seară în Piaţa Unirii din Timişoara faţă de finanţarea “necorespunzătoare” a educaţiei. Printre nemulţumirile studenţilor se numără creşterea taxelor de studiu şi a taxelor de cămin şi bursele sociale care “sunt de două sau chiar de trei ori mai mici decât prevede legea”.
Pentru “a trage un semnal de alarmă faţă de consecinţele pe care le are alocarea unui buget prea mic pentru educaţie”, studenţii vor afişa mesaje şi se vor plimba pe străzile oraşului.