Global Mindscape, în parteneriat cu Muzeul Municipiului Bucureşti, Complexul Naţional Muzeal ASTRA Sibiu şi Institutul de Știinţe ale Educaţiei lansează proiectul cultural Patrimoniul muzeal – instrument de învăţare, desfăşurat în perioada octombrie-noiembrie 2015 şi cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Proiectul vine în completarea Caravanei Muzeelor, continuând demersurile de punere în valoare a domeniului muzeal din perspectiva copiilor.
Orele de şcoală la muzeu debutează în ziua de miercuri, 7 octombrie la Complexul Naţional Muzeal ASTRA din Sibiu şi continuă în Bucureşti la Muzeul Theodor Aman, la Muzeul Municipiului Bucureşti (Palatul Suţu) şi la Muzeul Frederic Storck şi Cecilia Cuţescu Storck. Noutatea abordării este oferită de inversarea raportului practicat în general: activităţile educative desfăşurate în muzee vor fi iniţiate pornind de la disciplinele studiate la şcoală şi nu de la tipul de patrimoniu caracteristic unui muzeu (artă, istorie, literatură ş.a.). Astfel, în cadrul proiectului se vor avea în vedere următoarele discipline:
– Științe ale Naturii – din aria curriculară ”Matematică și Științe ale Naturii” pentru clasele I-IV
– Biologie pentru clasa a V-a și Chimie pentru clasa a VII-a – din aria curriculară ”Matematică și Științe ale Naturii”
Colaborarea dintre specialiştii în educaţie școlară, cadrele didactice şi specialiştii în educaţie muzeală se va concretiza prin realizarea unor kituri educative care vor cuprinde materiale multimedia, informaţii pentru cadrele didactice din învățământul primar și gimnazial și fișe educative pentru copii, precum şi prin desfăşurarea unor ore de şcoală la muzeele partenere. În plus, vor fi organizate două sesiuni de formare pentru profesori și învățători – una la Sibiu și una la București. În cadrul sesiunilor se vor prezenta rezultatele proiectului, kiturile educative și modul în care muzeul poate fi folosit drept spațiu creativ și atrăgător pentru lecțiile de școală.
Pentru a promova învățarea interdisciplinară şi pentru a încuraja cât mai multe muzee să vină în întâmpinarea nevoilor identificate la clasă de către cadrele didactice şi de către elevi, proiectul a fost prezentat în ziua de vineri, 2 octombrie 2015 la Conferinţa Marketingul şi educaţia în muzee, ediţia a VI-a, organizată la Sibiu de Complexul Naţional Muzeal ASTRA.
Detalii:
www.globalmindscape.ro, http://caravanamuzeelor.wordpress.com, office@globalmindscape.ro, 0724.083.932
Proiectul Patrimoniul muzeal – instrument de învăţare este organizat de Global Mindscape, Muzeul Municipiului Bucureşti, Complexul Naţional Muzeal ASTRA Sibiu şi Institutul de Știinţe ale Educaţiei.
Parteneri media ai proiectului: Radio România Cultural, SuntPărinte.ro, Calendarul Magic, B24kids, Asociaţia Istoria Artei, Asociația Redescoperă Istoria
Proiectul este cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național.
Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitea beneficiarului finanțării.