Instituţiile guvernamentale, instanţele de judecată şi Parlamentul sunt instituţiile care încalcă cel mai des drepturile omului în România, iar în astfel de situaţii cetăţenii apelează la poliţişti, la avocaţi şi la jurnalişti, rezultă din studiul naţional “Ce ştiu românii despre drepturile lor”.
Studiul, prezentat marţi de APADOR-CH, a fost realizat pe un eşantion de 1.564 de persoane de peste 18 ani pentru a stabili care este atitudinea şi experienţa acestora cu privire la respectarea drepturilor omului şi discriminarea în România, dar şi percepţia legată de activitatea şi rolul instanţelor naţionale şi al CEDO.
Iniţiatorii studiului au constatat că, deşi 80 la sută dintre români cunosc Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, aceasta având o notorietate ridicată, există un deficit major de informare pe tema drepturilor omului, 72 la sută dintre români declarându-se slab informaţi sau deloc informaţi în legătură cu acest aspect.
Cele mai menţionate drepturi ale omului sunt dreptul la liberă exprimare (18 la sută), dreptul la viaţă (12 la sută), dreptul la muncă (nouă la sută) şi dreptul la libertate şi siguranţă (opt la sută), iar în proporţie mai redusă sunt menţionate dreptul la sănătate (cinci la sută), dreptul de vot, dreptul la educaţie şi dreptul la libertatea de gândire, de conştiinţă şi religie (câte patru la sută).
Printre cele mai încălcate drepturi sunt menţionate: dreptul de a fi judecat echitabil (61 la sută), dreptul la despăgubiri în caz de eroare judiciară (59 la sută) şi dreptul de protecţia a proprietăţii (58 la sută).
O altă concluzie este că discriminarea este încă un fenomen puternic perceput în România, 36 la sută dintre respondenţi declarând că s-au simţit discriminaţi.
De asemenea, nu există o cunoaştere foarte clară a procedurii de reacţie în caz de discriminare, numai 1 din 3 români fiind familiarizat cu procedura.
La nivel perceptiv, cele mai discriminate categorii de persoane sunt cele cu o altă orientare sexuală decât heterosexuală (67 la sută), infectate cu HIV (66 la sută), de etnie romă (65 la sută), cu handicap (63 la sută) şi femeile (50 la sută).
În opinia românilor, instituţiile care încalcă cel mai frecvent drepturile omului sunt Guvernul (ministere, agenţii guvernamentale) – 62 la sută, instanţele de judecată (60 la sută), Parlamentul şi sistemul de sănătate (57 la sută) şi administraţia publică locală (50 la sută).
La polul opus, instituţiile care încalcă cel mai puţin drepturile omului sunt armata (şase la sută), şcoala (22 la sută), preşedintele României (23 la sută) şi biserica (24 la sută).
Printre instituţiile aflate în topul celor care garantează în mare măsură respectarea drepturilor omului în România, în opinia persoanelor chestionate, se numără preşedintele României (49 la sută), poliţia (49 la sută), Avocatul Poporului (45 la sută) şi instanţele de judecată (42 la sută).
Persoanele cu gradul cel mai ridicat de încredere cărora li s-ar adresa respondenţii într-o situaţie de încălcare a drepturilor omului sunt poliţistul (44 la sută), avocatul (23la sută) şi jurnalistul (12 la sută).
De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) este cunoscută de 89 la sută dintre români şi se bucură de un nivel ridicat de încredere, 71 la sută dintre participanţii la studiu declarând că au încredere foarte multă sau multă în această instituţie.
Şi procedurile de apel la CEDO sunt în destul de cunoscute, 69 la sută dintre respondenţi confirmând apelul numai după epuizarea căilor de atac în instanţele naţionale.
Odată cu prezentarea studiului, APADOR-CH a lansat, marţi, şi primul site dedicat drepturilor omului –www.drepturicivile.ro – o platformă interactivă care pune la dispoziţia cetăţenilor, organizaţiilor neguvernamentale şi specialiştilor în domeniul juridic informaţii utile şi studii de caz care să ajute la mai cunoaşterea mai bună a drepturilor civile în România.